Valentin Calestru: jandarmul prahovean care practică karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionat de filmele cu Van Damme, tânărul a luat decizia să practice acest sport, imediat după Revoluţie. Acum, participă la campionatele organizate de Ministerul de Interne.

A început să practice karate acum 21 ani, după Revoluţia din 1989. „Apăruseră foarte multe afişe lipite pe stâlpi despre cursuri de arte marţiale, iar un prieten m-a îndrumat să practic acest sport. În plus, eram fascinat de toate filmele cu Van Damme. La început, nu am fost foarte încântat, însă pe parcurs am îndrăgit acest sport, lucru pe care i-l datorez în mare măsură şi antrenorului meu de la acea vreme, Liviu Apostol. Mi-a plăcut, pentru că nu a fost un sport violent", spune Valentin. A participat la mai multe concursuri în ţară şi străinătate, iar în 2006 a fost medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional. În acelaşi an a participat şi la campionatele europene şi mondiale de karate tradiţional din Polonia şi Canada.  

Gardă de corp în Irak

Timp de şapte ani a fost angajat la o firmă de pază, iar, în 2004, a lucrat în Irak ca gardă de corp pentru oameni politici din toată lumea. Tânărul a ajuns în Irak imediat după ocuparea ţării de către americani în încercarea de a înlocui regimul impus de Saddam Hussein. Împuşcăturile şi ambuscadele erau la ordinea zilei în acea perioadă. Valentin avea şi o costumaţie care nu avea cum să nu atragă atenţia: uniformă neagră cu steagul României, chiar dacă nu făcea parte dintr-o misiune oficială trimisă din partea statului, şi era blindat cu arme din cap până-n picioare.

„Era un climat de nesiguranţă în ţară, iar oficialii care veneau cu diferite probleme în Irak aveau nevoie de protecţie. Lucram în colaborare cu o firmă americană şi nu după mult timp, de când am ajuns acolo, am căzut într-o ambuscadă. Nu a fost un atac la întâmplare. Probabil că fusesem filaţi dinainte şi se ştia clar când urmează să trecem în zona respectivă. O influenţă destul de mare cred că a avut-o faptul că eram împreună cu colegi americani", îşi aminteşte Valentin.

A fost prima dată când a folosit armamentul din dotare pentru a riposta în faţa insurgenţilor care îi atacaseră. Până atunci, se antrenase doar în poligonul de tragere. Cu toate acestea, unul dintre colegi a decedat, iar un altul a fost rănit. În 2006, în urma unui concurs, s-a angajat ca subofiţer operativ în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

A participat la concursurile de karate organizate în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar, în 2009, a obţinut locul I la kata, o luptă cu un adversar imaginar, şi locul III la kumite. Anul acesta, îşi doreşte să participe la competiţia de Karate „Do a MAI", unde să se claseze pe podium.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

V-a fost frică în Irak?

Nu pot spune că nu îmi era teamă. Dar în momentul în care am fost atacaţi, nu am avut timp să mă gândesc la nimic, pur si simplu am reacţionat.

Aţi avut ocazia să folosiţi cunoştinţele din sport în viaţa de zi cu zi?

Nu. Iar serviciul pe care îl am, nu presupune un grad de violenţă fizică ridicat. Eu asigur paza şi protecţia la diferite instituţii publice, nu merg la acţiuni de teren cum sunt mitingurile sau meciurile de pe stadion.

CE-I PLACE

„Îmi place foarte mult sportul şi artele marţiale, în special. Îmi place să citesc cărţi de aventură şi de istorie. Când eram mai mic hobby-ul meu era să desenez".

CE NU-I PLACE

„Nu-mi plac lipsa de sinceritate şi incertitudinea. Nu-mi plac aglomerările urbane, prefer locurile mai liniştite, neatinse de om".

PROFIL

Născut
9 februarie 1974, Codăeşti, judeţul Vaslui

Studii
Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bucureşti

Familie
necăsătorit

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
75% dintre ucraineni susțin armistițiul cu Rusia, dar doar cu garanții solide de securitate. Care sunt principalele solicitări
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn