Update Ploieşti: Maria Vlas le cere judecătorilor de la Tribunalul Prahova tratament egal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la Tribunalul Prahova, se judecă recursul înaintat de procurorii Parchetului Judecătoriei Ploieşti împotriva sentinţei privind punerea în libertate a Ioanei Maria Vlas.

Fostul administrator al SOV Invest a fost adus la instanţa de judecată în jurul orei 10.00. Maria Vlas a declarat în faţa judecătorilor că este şocată de sintagma "monitorizare necesară". "M-a monitorizat statul român timp de şapte ani şi nu au găsit niciun motiv să spună că am greşit cu ceva", a spus inculpata. Maria Vlas le-a solicitat judecătorilor să o trateze ca pe orice altă persoană privată de libertate. Avocatul Mariei Vlas a spus că aceasta s-a implicat în diverse activităţi în cadrul penitenciarului Târgşor, a înfiinţat un cenaclu, a fost premiată pentru poeziile compuse în cadrul puşcăriei şi a participat la alfabetizarea deţinutelor.

Tribunalul Prahova se va pronunţa asupra recursului înaintat de procurori în această după-amiază.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie