Un tânăr dispărut în Bucegi în urmă cu peste o lună, găsit mort după ce ploile i-au adus rucsacul într-o vale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii din staţiunea prahoveană Buşteni au găsit, duminică, trupul unui tânăr dispărut în urmă cu aproape o lună şi jumătate în Masivul Bucegi. Tânărul a urcat pe munte, şi-a lăsat bicicleta la cabana Caraiman şi a plecat mai departe, însă nu a revenit. Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale rucsacul băiatului.

Cincisprezece salvatori din cadrul echipelor Salvamont din judeţul Prahova au organizat duminică o nouă acţiune de căutare a unui tânăr dispărut în data de 27 iulie în Munţii Bucegi.

Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale un rucsac în care se aflau, printre altele, cartea de identitate a tânărului şi unele obiecte ale personale ale acestuia care au fost recunoscute de către familie. După câteva ore de căutări, trupul băiatului a fost descoperit în porţiunea superioară a Văii Jepilor, au declarat reprezentanţi ai Salvamont Buşteni pentru News.ro. 

Conform salvamontiştilor, tânărul, care era din judeţul Dâmboviţa,  şi-a abandonat într-o noapte bicicleta pe Valea Caraimanului, in apropiere de cabana din zonă şi de atunci nimeni nu l-a mai văzut. 

„Familia a anunţat dispariţia lui după aproape două săptămâni de când salvamontiştii din Buşteni au descoperit bicicleta. Aceştia au făcut căutări încă de atunci în speranţa ca-l vor găsi pe proprietar in viaţă”, transmiteau salvatorii montani.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026