Un profesor de sport din Ploieşti s-a filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu două tinere. Acesta a vândut filmările în Obor pentru a face rost de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Petru Columban. FOTO captură Romania Tv

Petru Columban, un profesor de sport pensionar din Ploieşti, dar cu activitate în două şcoli din oraş, este protagonistul unei filmări XXX în care întreţine, contra cost, relaţii sexuale cu două tinere. Imaginile au fost filmate chiar de către profesor.

Fost lider de sindicat al profesorilor prahoveni (Sindicatul I.L.Caragiale), Petru Columban s-a pensionat în urmă cu doi ani, data aproximativă de la care datează şi respectiva filmare. A predat însă, cu plata la oră, în două şcoli din oraş, educaţie fizică, o disciplină care presupune, prin natura sa, un contact fizic direct cu elevii şi elevele.

Filmarea XXX în care apare Petru Columban a ajuns la redacţia săptămânalului ploieştean Altphel prin intermediul unui cititor.

Potrivit sursei, este vorba despre o filmare într-un spaţiu privat, care nu circulă pe internet şi în care nu apar minori, dar în care protagonistul apare în ipostaze greu de imaginat pentru un profesor de 65 de ani.

Acesta încearcă să copieze comportamentul actorilor din filmele porno şi le îndeamnă şi pe fetele plătite cu 200 de lei să procedeze în consecinţă. Toată filmarea a fost „regizată“ chiar de Petru Columban.

În mod ciudat, profesorul a vândut acest film în Obor, pentru a face rost de bani şi, astfel, imaginile au ajuns la un cititor care le-a înmânat redacţiei Altphel.

Contactat de reporterii Altphel, Petru Columban a negat vehement existenţa unui astfel de film şi a cerut şi o Biblie pe care să jure că tot acest episod este o invenţie. Lucru foarte greu de crezut, de altfel, din puţinele capturi foto şi imagini date publicităţii din respectivul film.

Imagine din filmarea ajunsă în posesia Altphel. Profesorul fixează camera de luat vederi. FOTO altphel.ro

Primele reacţii din partea autorităţilor nu au întârziat să apară. Horia Toma, şeful Inspectoratului Judeţean Prahova, intrat sâmbătă dimineaţă într-o intervenţie în direct la Romania TV, a spus că „de luni, respectivul profesor nu va mai călca în nici una dintre cele două şcoli la care predă cu ora“. Horia Toma a mai declarat că Petru Columban nu reprezintă corpul profesoral din Prahova şi că nu l-a contactat pentru o reacţie pentru că „nu are ce să vorbească cu un astfel de om“.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare