Un incendiu de proporţii a mistuit două case şi un garaj în care se aflau două maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri după-amiaza, în Ploieşti. Focul a cuprins două locuinţe, dar şi un garaj în care se aflau două autoturisme.

Incendiul a fost semnalat la 112  în jurul orelor 17.00, iar oamenii de pe strada Romulus din Ploieşti au cerut ajutor pompierilor pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese iniţial doar o singură casă. 

Focul s-a extins însă rapid şi la un garaj în care se aflau două autoturisme, iar în scurt timp, flăcările au cuprins şi o a doua casă.

Potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova, incendiul se manifesta cu flăcări violente şi cu degajare mare de fum, existând pericolul să se extindă şi la o anexă gospodărească.

La faţa locului, ISU Prahova a trmis mai multe echipaje de intervenţie, în total 30 de pompieri care au lucrat să stingă focul mai bine de o oră.

Deocamdată nu s-a stabilit care a fost cauza izbucnirii incendiului.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie