Un copil în vârstă de patru ani a supravieţuit după ce a fost lovit de un tren, în apropiere de gara Râfov din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de patru ani a supravieţuit după ce a fost lovit de un tren de transport persoane, în apropiere de gara Râfov. În urma impactului, copilul a fost lovit în zona capului, dar era conştient.

Mecanicul trenului, care circula pe ruta Urziceni - Ploieşti Sud, şi câţiva călători au decis să-l urce în primul vagon şi să-l transporte până în gara din localitatea Corlăteşti de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova

Copilul a suferit un traumatism cranian şi a fost internat de urgenţă la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Mădălin Stroe, şeful Poliţiei Transport Feroviar Prahova, a precizat că băieţelul, lăsat nesupravegheat, s-ar fi jucat cu nişte câini şi nu a văzut că s-a apropiat prea mult de liniile de cale ferată. Copilul a fost acroşat cu partea laterală a locomotive.

În cădere, băiatul s-a lovit la cap suferind un traumatism cranio-cerebral şi plagă parietală.

La locul accidentului a sosit şi bunica micuţului care l-a însoţit până la spital, la Unitatea de Primiri Urgenţe din carul Spitalului Judeţean  unde i se acordă şi acum îngrijiri medicale.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție