Un călugăr aproape în comă alcoolică s-a urcat la volan pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară. Ce accident stupid a provocat la Valea Călugărească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un călugăr în vârstă de 44 de ani din Maramureş, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat miercuri, 11 septembrie, un accident în comuna prahoveană Valea Călugărească. Călugărul a fost depistat cu o alcoolemie record.

Accidentul provocat de călugărul maramureşan s-a petrecut miercuri, 11 septembrie, pe DN1 B, la intrarea în comuna Valea Călugărească.

Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, călugărul care conducea maşina a intrat în spatele unui alt autoturism care oprise la trecerea de pietoni. Impactul nu a fost violent şi s-a soldat doar cu pagube materiale.

Şoferul nevinovat a fost cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutor poliţiştilor, atunci când a realizat că cel care îi lovise maşina mirosea puternic a alcool, susţin surse judiciare.

Suspiciunile bărbatului s-au adeverit atunci când poliţiştii l-au testat pe călugăr cu alcooltestul, rezultatul fiind de 1.77 alcool pur în aerul respirat.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele călugărului pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online