Un bărbat ameninţă ca va provoca o explozie într-un bloc din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompieri

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Ploieşti a stârnit panică în rândul vecinilor din bloc după ce a ameninţat că va da foc unei butelii chiar în apartamentul în care locuieşte.

 Nu se ştie exact care este motivul supărării bărbatului. La faţa locului au fost trimise mai multe echipe de intervenţie de la ISU şi Poliţie, inclusiv negociator care să încerce să-l calmeze pe individ.

Locatarii din blocul unde locuieşte bărbatul au ieşit din casă de frică până ce poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze.

”La faţa locului au acţionat poliţişti şi lucrători ISU care au îndepărtat pericolul iminent şi butelia, la acest moment, persoana în cauză se afla în domiciliu, imobilizată. Fata de aceasta persoana vor fi dispuse măsuri legale”, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova.

Bărbatul a fost dus deja la sediul Poliţiei unde va fi audiat.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare