Studenţii ploieşteni sunt prea săraci ca să-şi termine facultatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian a rămas cu 25 de colegi din 60

Aproximativ 1.000 de studenţi de la Universitatea de Petrol Gaze din Ploieşti au renunţat la studii pentru că nu mai au bani.

Taxa anuală de 2.200 de lei a devenit împovărătoare pentru studenţii de la UPG, chiar dacă au posibilitatea de a o achita în patru rate. Deja, o parte din bobocii de anul acesta s-au pierdut pe drum pentru că admiterea la una dintre facultăţile universităţii a fost condiţionată de achitarea, imediat după declararea admiterii, a primei tranşe din taxa de şcolarizare. Şi mai mulţi au renunţat pe parcurs, chiar dacă ajunseseră în anii 2, 3 sau 4 de studii pentru că atunci când s-au înscris la UPG puteau face faţă taxelor, iar ulterior, din cauza crizei şi a diminuării salariilor, bugetul lor s-a redus substanţial.

"În acest moment, nu avem o cifră exactă a numărului de studenţi pentru că ne confruntăm deopotrivă cu exmatriculări din cauza neplatei taxei şi a faptului că examenele nu au fost promovate, dar şi cu renunţări ori suspendări ale studiilor de bună voie, din motive personale. Pe de altă parte, avem şi foarte multe cereri de reînscriere", ne-a spus Vlad Ulmanu, rectorul UPG Ploieşti.

Se pierd pe drum

Marian, de exemplu, aflat în anul IV la automatică, parcurge avizierul unde sunt trecuţi exmatriculaţii pentru neplata taxei. Din grupa de 60 câţi au început facultatea, au mai rămas 25. "Aveau servicii, familie, alţii nu au mai avut bani să termine", concluzionează el. Şi la secretariat vin zilnic foşti studenţi care îşi ridică diplomele de bacalaureat. "Ne invocă motive personale pentru renunţare, iar unul dintre ele poate fi şi este lipsa banilor", a remarcat Maria Bălan, secretar al universităţii.

Cu un dosar de renunţare în mână l-am găsit şi pe Marius Streche. A intrat în anul I, dar nu a avut bani să achite prima rată şi, deşi a cerut şi a obţinut o amânare, nu a putut face rost de ei, iar anul acesta va sta acasă. Nu a vrut să apară în fotografii pentru că se simţea umilit de situaţia financiară în care au ajuns părinţii săi, ambii bugetari.

La UPG Ploieşti sunt aproximativ 10.500 de studenţi, cu 1.000 mai puţin decât în anul trecut, iar dintre ei, două treimi sunt la cu taxă. Conducerea universităţii acordă în situaţii speciale amânări ale plăţii taxei sau reduceri sub forma unor burse de studii pentru cei mai valoroşi dintre studenţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?