Studenta din Ploieşti care a ucis cu sadism o pisică, în timpul unui ritual ciudat, internată la psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenta a tăiat gâtul unei pisici în camera de cămin FOTO UPG

Studenta de la Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti, acuzată că a omorât cu sadism o pisică, posibil în timpul unui ritual satanic, a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina.

Decizia a fost luată de Judecătoria Ploieşti, la cererea procurorilor, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.

Internarea nevoluntară este o formă de măsură preventivă care se ia în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice, care au săvârşit fapte penale.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. (…) dispune internarea medicală nevoluntară a suspectei S. MARA, în Spitalul de Psihiatrie Voila Câmpina pentru perioada necesară efectuării expertizei psihiatrice, dar nu mai mult de 30 zile. (…) Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13.12.2021, ora 11:00”, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Tânăra a contestat decizia la Tribunalul Prahova care va judeca solicitarea ei în data de 16 decembrie.

Studenta este cercetată de Poliţie pentru cruzime asupra animalelor după ce a tăiat cu sadism gâtul unei pisici. Actul de o cruzime extremă s-a petrecut chiar în camera de cămin din campusul universităţii ploieştene. Poliţiştii au găsit hoitul şi două cuţite de bucătărie care încă mai aveau urme de sânge şi fire de păr de culoare albă.

Mara S. a fost reclamată la poliţie chiar de către administratorul Căminului nr.2 al campusului Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti. Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului a găsit în camera 314, unde era cazată tânăra, două cuţite de bucătărie pătate de sânge şi care mai aveau urme din blana pisicii omorâte. Cadavrul decapitat a fost găsit în curtea din spatele căminului.

Tânăra le-ar fi declarat poliţiştilor că intenţia ei a fost să preleveze sângele pisicii pentru probe de analize, invocând faptul că are cunoştinţe medicale. Actul de sadism s-a petrecut chiar în baia camerei de cămin, în noptea de 20 spre 21 noiembrie, colega fetei fiind cea care a alertat administraţia universităţii, după ce a descoperit grozăvia.

Printre studenţi se vorbeşte inclusiv despre o practică ritualică „malefică”, tânăra, domiciliată în comuna Săpoca, judeţul Buzău, fiind cunoscută pentru comportamentul bizar. Fata se pare că şi-ar fi ameninţat inclusiv o colegă că în următoarea noapte cu lună plină, ar intenţiona să facă din nou un astfel de ritual, dar de data aceasta „ofranda” n-ar mai fi o pisică.

În timpul cercetărilor din cameră, poliţiştii nu au găsit elemente care să susţină zvonurile privind un ritual malefic. În plus, nu există reclamaţii din partea unor persoane care să fi fost ameninţate de către Mara S. cu acte de violenţă extremă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Decizia Universităţii din Ploieşti în cazul studentei care a ucis o pisică în timpul unui posibil ritual satanic

Sadism extrem în campusul universitar din Ploieşti. O studentă a tăiat gâtul unei pisici, posibil în cadrul unui ritual bizar

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică