Starea celor 11 răniţi în accidentul feroviar de la Ploieşti. Cine este bărbatul luat de elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa Prahova a intervenit la accident cu 18 echipaje FOTO ISU Prahova

Unsprezece persoane au fost rănite, miercuri seară, în accidentul feroviar care a avut loc între staţiile CFR Ploieşti Vest şi Ploieşti Triaj. Din cei unsprezece răniţi, zece au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

Marius Niculescu, managerul SJU, a precizat că dintre cei zece pacienţi aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe doar unul singur a rămas internat. Starea bărbatului internat este stabilă, dar a mai rămas în spital pentru că are nevoie de un computer tomograf.

Celelalte victime au avut doar răni minore care nu le-a pus viaţa în pericol. Au fost evaluaţi de către medici care au decis că nu este necesară internarea.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Prahova, care a intervenit cu 18 echipaje, la locul accidentului au fost găsite 13 victime:

1.Un bărbat în vârstă de 58 de ani – traumatism toraco-abdominal. Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Capitală. Potrivit unor surse, bărbatul era angajat CFR şi se afla în trenul personal implicat în accident.

2.Bărbat în vârstă de 51 de ani – traumatism toracic şi traumatism braţ stâng

3.Femeie în vârstă de 65 de ani – traumatism cranio-cerebral

4.Bărbat în vârstă de 46 de ani, conductor tren – traumatism gamba stângă

5.Bărbat în vârstă de 29 de ani, cetăţean angloez, traumatism craniov- cerebral minor, traumatism buză superioară

6.Bărbat în vârstă de 66 de ani, traumatism cranio-cerebral

7.Bărbat în vârstă de 55 de ani, traumatism hemitorace anterior drept

8.Bărbat în vârstă de 34 de ani, traumatism cranio-cerebral mediu

9.Femeie în vârstă de  59 de ani, traumatism cranio-cerebral, traumatism torace anterior, traumatism membru superior drept

10.Femeie în vârstă de 64 de ani, traumatism umăr stâng, traumatism genunchi stâng

11.Bărbat în vârstă de 66 de ani, fără leziuni

12.Femeie în vârstă de 21 de ani, traumatism cranio-cerebral minor, a refuzat transportul la spital  

13. Femeie în vârstă de 52 de ani – traumatism cranio-cerebral

Accidentul feroviar s-a produs miercuri, în jurul orelor 16.00, când două trenuri s-au ciocnit frontal. Este vorba despre un tren de călători 5008, aparţinând SNTFC CFR Călători SA, care se deplasa pe relaţia Buzău - Ploieşti Vest – Bucureşti Nord şi care, la trecerea prin ramificaţie, a fost lovit frontal de un tren de marfă 30558, aparţinând unui operator privat. Trenul de marfă era încărcat cu zahăr, iar în trenul de călători se aflau 50 de persoane.

În momentul impactului, cele două trenuri circulau cu viteza de 25Km/h. Viteza redusă, spun angajaţii CFR, a fost salvatoare. La o viteză de peste 30 de Km/h, bilanţul accidentului ar fi fost mult mai grav.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model