Spitale-COVID goale. Când vor fi primiţi pacienţii cu alte afecţiuni, siliţi să aştepte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape jumătate dintre paturile de spital pentru bolnavii de COVID din Prahova sunt goale FOTO Arhivă

În Prahova au fost rezervate nu mai puţin de opt spitale pentru Covid-19: şapte de stat şi unul privat. Conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, dintre cele 490 de paturi rezervate persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, doar 251 mai erau ocupate marţi, 18 mai.

Marţi, 18 mai, au fost depistate doar 17 persoane infectate - în condiţiile în care s-au efectuat peste 530 de teste, conform DSP. 

Până la acest moment Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu a luat o decizie cu privire la spitalele-suport COVID-19, deşi există o presiune atât din partea medicilor, dar şi din partea pacienţilor care cer redeschiderea spitalelor.

La secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti aproape că s-a înjumătăţit numărul bolnavilor de COVID care au nevoie de spitalizare. Dintre cele 72 de paturi, doar 48 mai erau ocupate marţi, 18 mai.

Spitalul Municipal Câmpina, al doilea cel mai mare spital generalist din Prahova, care este unitate suport COVID-19 din martie 2020, este ţinut aproape gol de către autorităţile centrale. 

Dintre cele 302 paturi câte are în total, erau ocupate, marţi, 18 mai, doar 33. Aici sunt internaţi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, căci restul bolnavilor care suferă de alte afecţiuni medicale nu au acces aici de mai bine de un an de zile. Dintre cele 30 de paturi ocupate, zece sunt în secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI), unde lucrează doar trei medici anestezişti.

„Aici este marea noastră problemă. Dacă nu am fi avut secţie de Reanimare, am fi putut asigura circuit separat pentru restul pacienţilor. Avem posibilitatea să înfiinţăm o a doua secţie de ATI, dar nu avem medici specialişti cu care să asigurăm gărzile“, a declarat medicul Călin Tiu, managerul spitalului din Câmpina. El nu ştie când şi cine va lua o decizie astfel încât spitalul care deserveşte un municipiu, două oraşe şi alte opt comune din jur, să revină la destinaţia iniţială.

În schimb, la Spitalul Orăşenesc Băicoi, altă unitate suport COVID-19, sunt internaţi în prezent 20 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Aici însă funcţionează şi alte secţii, întrucât clădirea a permis realizarea unor circuite separate. La Băicoi nu există ATI, aici funcţionând doar o secţie de mică chirurgie. 

Citeşte şi:

La Foişor mai este internat un singur pacient cu COVID-19, la ATI. Ce spun DSP şi ministrul Sănătăţii despre revenirea la statutul de unitate non-COVID

Începe vaccinarea anti-COVID-19 a pacienţilor internaţi în spitalele din Capitală. Ce seruri vor fi folosite

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO