Sinaia Forever a dat startul petrecerii de majorat! FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrecere mare pe Valea Prahovei, în „Perla" Carpaţilor, unde se află în plină desfăşurare cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului „Sinaia Forever".

În acest an care marchează majoratul festivalului şi a cărui tema a fost aleasă sugestiv "La 4 Ace", primarul Vlad Oprea şi Roxana Iliescu le-au oferit la deschiderea evenimentului 1000 de trandafiri roşii şi albi tuturor celor care au ales să petreacă un sfârşit de săptămână într-o atmosferă de eleganţă şi bun gust.

Ca în fiecare an, la deschiderea oficială au fost prezenţi voluntarii şi membrii celor patru delegaţii oficiale din oraşele înfrăţite, respectiv Castelbuono-Italia, Kusadasi-Turcia, Ilichevsk-Ucraina şi Dimona -Israel.

Atmosfera de sărbătoare a fost susţinută şi de Fanfara Consiliului Judeţean Prahova care de altfel este o prezenţă constantă în oraşul Sinaia.

  VEDEŢI AICI MAI MULTE IMAGINI DIN PRIMA ZI A FESTIVALULUI SINAIA FOREVER

Prima seara s-a încheiat într-o atmosferă incendiară, cu un superb foc de artificii şi joc de lasere care au luminat Bulevardul Acelor.

Distracţia continuă!

În această este rândul lui Mircea Vintilă&Brambura, Vama, Ştefan Bănică Jr. şi Casa Presei (cu un solist inedit în persoana lui Robert Turcescu) să performeze, de la ora 19.30, în Parcul „Dimitrie Ghica". Pentru amatorii altor genuri de muzică, sunt programate şi concerte simfonice în aer liber, dar şi spectacole ale unor ansambluri populare.

Şi, dacă toate acestea nu vă încântă, puteţi vizita Gara Regală şi expoziţia de micromodele feroviare şi plăci de locomotive cu abur, Casa Memorială „George Enescu" sau expoziţia temporară găzduită de Castelul Peleş „Regina Elisabeta şi arta dantelei cu suveica".

Trafic restricţionat

Pe întreaga perioadă de organizare şi desfăşurare a festivalului accesul autoturismelor pe bulevardul din centrul oraşului este interzis, circulaţia se va desfăşura doar pe varianta DN1.

Pe Bulevardul Carol I circulaţia a fost închisă încă de miercuri, 21 septembrie şi va rămâne în acelaşi stadiu până luni, 26 septembrie. Pe strada Octavian Goga traficul va fi restricţionat până duminică, ora 24.00.

Şi la ediţia din acest an sunt aşteptaţi peste 50.000 de participanţi, număr înregistrat şi la festivalurile precedente.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!