Simona Halep, Ana Maria Brânză, Marcel Pavel şi Damian Drăghici vor deveni cetăţeni de onoare la Buşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Buşteni îşi va lărgi, de vineri, cercul select al personalităţilor din cele mai diverse domenii care au devenit, în ultimii ani cetăţeni de onoare ai staţiunii

Simona Halep, cea mai bună jucatoare de tenis din România, Ana Maria Brânză, campioană mondială şi europeană la spadă, cântăreţul Marcel Pavel, Damian Drăghici, singurul muzician român care a câştigat premiul Grammy şi Ion Barbu, viceprimar al oraşului Buşteni în perioada 1970-1987 vor primi titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Buşteni”.

Distincţiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, 20 decembrie, la sediul Primăriei Buşteni, iar evenimentul se va  încheia la o cabană din localitate, unde oaspeţii vor fi întâmpinaţi, potrivit tradiţiei, cu ţuică fiartă şi  „pomana porcului”.

Până în prezent, Buşteniul a conferit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului unui număr de 48 de personalităţi din diferite domenii de activitate: ştiinţă şi cultură, sport, muzică, administraţie publică, medicină.

Campionul la bob Ion Panţuru, pugiliştii Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu, luptătorii Lucian Bute şi Ionuţ Iftimoaie, judoka Alina Dumitru, fotbaliştii Ionel Ganea, Adrian Mutu, tenismanul Ilie Năstase, gimnasta Nadia Comăneci, Eduard Novak, campionul mondial la ciclism la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012 deţin acest titlu la Buşteni.

Li se adaugă vedete, precum soprana Angela Gheorghiu, cântăreţii Tudor Chirilă, Cornelia şi Lupu Rednic, Vasile Şeicaru, naistul Nicolae Voiculeţ sau violoniştii Alexandru Tomescu şi Gabriel Croitoru.

Pe aceeaşi temă

Cartierul campionilor la Buşteni. Tenismena Simona Halep, cetăţean de onoare al staţiunii

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție