Sărbători la spital pentru câteva sute de prahoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe din Ploiești au fost solicitați de peste 300 de persoane care au petrecut Revelionul cu prea multă mâncare și băutură. Cel mai grav caz a fost cel al romilor care s-au împușcat la Bărbulești în seara de 1 ianuarie.

Zile dificile, ca în fiecare an de sărbători, pentru medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești. De departe însă, cea mai complicată gardă a fost cea din seara de 1 ianuarie. Trei din cei patru răniți implicați în conflictul de duminică seara din satul Bărbulești, o bătaie generalizată în care s-au folosit săbii, topoare și pistoale, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. În conflict a murit un bărbat, iar Daniel Chelu, unul dintre combatanți, în vârstă de 33 de ani, este în stare gravă, la Ploiești, după ce a fost împușcat în braț și a fost operat de urgență. Din informațiile de până acum ale anchetatorilor, Chelu este cel care a împușcat mortal victima din Bărbulești.

Daniel Chelu este păzit de polițiști în salonul de terapie intensivă unde a fost trasferat după o operație dificilă. „Pacientul de 33 de ani a ajuns la Spitalul Județean din Ploiești cu o plagă deschisă la braț și fractură de os. A fost operat și este la terapie intensivă", ne-a spus Violeta Tănase, medic primar urgențe interne la UPU Ploiești.

„Nu am făcut nimic, eu mă dădeam jos din mașină și m-am trezit împușcat", a reușit să ne spună Daniel Chelu, bărbatul bănuit că este cel care a împușcat în cap victima din clanul rival.

Bărbatul se recuperează și este posibil să fie operat din nou pentru că are și un nerv al brațului afectat. La ușa salonului, acesta este păzit de un polițist din Ialomița care i-a însoțit pe cei trei răniți la spital după producerea conflictului. Totodată, în curtea spitalului sunt mai multe mașini de Poliție și Jandarmerie, cu forțe de ordine care ar putea să intervină în cazul în care rudele bărbatului mort ar avea gânduri de răzbunare.

Dintre cele trei victime din acest conflict, venite la Ploiești, Daniel Chelu a fost în starea cea mai gravă. Un altul, în vârstă de 30 de ani avea două plăgi la gambă, dar a refuzat internarea după ce a primit îngrijiri medicale. Iar un al treilea, de 25 de ani, a spus că a primit un topor în cap și și-a petrecut noaptea la neurochirurgie. Luni dimineață, acesta a fost escortat la audieri de către polițiști.

Bețivii au ridicat ștacheta

Chiar dacă au avut o gravitate mai mică, alte 300 de cazuri au solicitat toată atenția medicilor de la Ploiești. „De la miezul nopții de 31 decembrie și până la ora 8.30, pe 2 ianuarie, 300 de prahoveni au venit la spital cu probleme digestive și cardiace", ne-a spus medicul Violeta Tănase.

Numărul și tipul de solicitări au fost în media anilor trecuți, și nici măcar consumul de alcool nu a mai făcut la fel de multe victime. Nu s-a înregistrat nici o comă alcoolică și doar 3 persoane au venit la spital în stare de ebrietate.

Aglomeraţie mare a fost zilele acestea şi la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Pe 31 decembrie şi în primele două zile din acest an, peste 500 de copii au fost aduşi pentru control şi tratament la Camera de primiri Urgenţe. "Am avut o avalanşă de cazuri. Părinţii i-au adus în stare gravă, cu febră, vărsături şi diaree. Spitalul este plin şi îngrijorător este faptul că, din cauza numărului mare de prezentări, nu am unde să-i internez pe sugari. Holurile sunt pline de copii care aşteaptă să fie consultaţi", a precizat medicul pediatru Niculina Cremenescu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări