S-a scumpit gigacaloria la Ploieşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
14 consilieri au votat în favoarea majorării de tarif Foto: Alex Policală

Aleşii locali au votat, ieri, un proiect de hotărâre care stabileşte noul tarif facturat populaţiei pentru agentul termic. Chiar dacă Ploieştiul rămâne în topul celor mai mici tarife din ţară, majorarea venită cu foarte puţine zile înainte de începerea sezonului de încălzire nu va fi bine primită.

Aşa cum vă anunţam, consilierii ploieşteni au aprobat, ieri, noul tarif pe gigacalorie pentru populaţie. Astfel, localnicii vor fi nevoiţi să plătească 160 de lei pe gigacalorie, faţă de aproape 140, cât era tariful aprobat în urmă cu doar câteva luni. Important de ştiut este că Primăria Ploieşti va suporta subvenţia la încălzire şi în această iarnă. Astfel, diferenţa de la 160 la 244 de lei va fi suportată din bugetul local, conform hotărârii adoptate joi.

Proiectul, discutat în şedinţă extraordinară, a fost criticat de consilierii din opoziţie, care au dezvăluit că el nici măcar nu a fost discutat în comisia de utilitpţi publice a Consiliului Local înainte de a fi introdus în plen. „Este un proiect important, de impact asupra populaţiei. Comportamentul primarului, care este iniţiatorul acestui proiect însă nu a venit astăzi în Consiliul Local pentru a-l discuta, este o lipsă de respect faţă de cetăţeni“, a reacţionat consilierul local Ion Eparu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG