Roberta Anastase a demisionat din conducerea PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, se numără printre membrii PDL care au demisionat din conducerea naţională a partidului. Printre demisionari este şi deputatul de Ploieşti Sever Voinescu, acesta anunţând că va depune o moţiune pentru preşedinţia PDL

Toţi membrii Biroului Permanent Naţional, printre care şi Roberta Anastase, şi-au depus demisia din structura de conducere a Partidului Democrat Liberal, în frunte cu preşedintele Emil Boc. O conducere interimară urmează să fie aleasă la sfârşitul lunii.

Printre demisionari se numără şi deputatul PDL de Ploieşti Sever Voinescu. Acesta se află într-un grup restrâns, alături de Monica Macovei şi Cristian Preda, care a anunţat că va depune o moţiune pentru preşedinţia partidului. Rămâne de văzut care dintre cei trei va fi „scos în faţă".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei