Retroparada  maşinilor de colecţie, sâmbătă, pe “Drumul Vinului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 12 aprilie, Retromobil Club România organizează în 21 oraşe din ţară “Retroparada primăverii”, la care şi-au anunţat participarea sute de vehicule istorice. Evenimentul se va încheia la Urlaţi, la “Conacul dintre vii”

Sâmbătă, începând cu ora 11.00, convoiul de automobile de epocă va parcurge “la pas” un traseu care va avea punctul de plecare în Parcul Carol, una dintre puţinele locaţii ce poartă şi acum parfumul inconfundabil al vremurilor apuse, oază de  bun gust, în cosmopolitul Bucureşti al secolului XXI şi va ajunge la destinaţia finală la cochetul şi elegantul domeniu  boieresc “Conacul dintre vii “ de la Urlaţi, un paradis ascuns al sfarsitului de secol XIX.

Evenimentul “Retroparada Primăverii” include expoziţii şi parade la care şi-au anunţat participarea sute de vehicule istorice. La Ploieşti, parada maşinilor de epocă va fi la Ploieşti Shopping City, între orele 10.00-12.30.

La finalul acestor expoziţii, peste 60 de vehicule istorice fabricate în perioada 1930-1983 se vor întâlni la Urlaţi pentru un garden-party organizat la “Conacul dintre vii” sub titulatura “Retromobil pe Drumul Vinului” (editia a 3-a).

Mai puteţi citi

FOTO Retroparada Primăverii aduce la Târgovişte automobile de epocă

„Bucureştiul lu’ Caragiale“: muzică, teatru şi maşini de epocă
 

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”