Record absolut de rachete antigrindină lansate în această primăvară în România. Supercelulele de nori au dat multe bătăi de cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe tot parcursul anului trecut au fost lansate tot atâtea rachete câte au fost trase în 2019 doar într-o lună

Serviciul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNAPC) a înregistrat, în această primăvară, un record absolut în ceea ce priveşte numărul de rachete lansate pentru a îndepărta supercelulele de nori care au ameninţat teritoriul României.

 De la începutul lunii aprile şi până în data de 5 iunie au fost trase nu mai puţin de 1.333 de rachete din 61 de puncte de lansare din ţară, a anunţat Dinu Constantinescu, directorul Electromecanica Ploieşti, operatorul sistemului naţional antigrindină. 

Dintre acestea. doar în Prahova au fost lansate 199 de rachete, a precizat sursa citat, în condiţiile în care în perioada de timp menţionată ANM a emis peste 40 de alerte de vreme rea. Directorul Electromecanica a explicat că în 2018, pe toată perioada anului, au fost folosite 1.300 de rachete.

SNAPC are patru centre zonale de lansate care acoperă mare parte din teritoriul ţării:

 - Centrul Zonal de Coordonare Moldova şi Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi, cu intrarea parţială în funcţiune în anul 2010;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, cu capacitatea de a proteja o suprafaţă de 150 mii ha în judeţele Vrancea şi Galaţi - investiţie în derulare;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş, cu capacitatea de a proteja o suprafaţă de 150 mii ha în judeţele Mureş şi Alba - investiţie în derulare;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş, cu capacitatea de a proteja o suprafaţă de 150 mii ha în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin - investiţie în derulare;

Sistemul a început să funcţioneze mai întâi la unitatea pilot din Prahova încă din anul 2000 şi s-a extins treptat aproape în întreaga ţară.

Conform datelor oficiale, un hectar de teren protejat prin SNAPC costă în medie între 8 şi 10 euro.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani