Proiect unic în România. Parc de panouri fotovoltaice pe fostele bataluri ale Combinatului de la Valea Călugărească, „Cernobîl-ul României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O primă parte a unui parc fotovoltaic, construit pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, „Cernobîl-ul României“, a fost dat în folosinţă în Prahova. Proiectul, unic în România, este cofinanţat din fonduri europene

Lucrările aferente primei etape de construire a unei staţii de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice, cu o putere de 5,3 megawaţi, s-au încheiat luni şi au fost inaugurate de oficialităţile locale din Prahova.

Parcul a fost construit pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, costurile de ecologizare şi de decontaminare a zonei aferente proiectului ridicându-se la aproximativ 3 milioane de euro, fiind primul proiect de acest gen din România.

Batalul de fosfogips pe care sunt panourile solare a fost decontaminat, materialul rămas în urma activităţii fostului combinat chimic de la Valea Călugărească fiind acoperit cu o membrană specială şi sigilat.

Proiectul total, demarat în 2013 şi care prevede realizarea unui al doilea parc fotovoltaic, de 5 megawaţi, are o valoare de 11 milioane de euro. Cofinanţarea vine într-un procent de 70% prin fonduri europene, restul fiind asigurat de investitori privaţi. Întreaga suprafaţă ecologizată va avea 26 de hectare, iar energia electrică produsă de panourile solare va fi livrată în sistemul centralizat.

„Cernobîlul României“

Uzina chimică de la Valea Călugărească, a cărei construcţie a demarat la sfârşitul secolului al XIX-lea, a început să producă „piatră vânătă“ pentru stropitul viei, în 1902. După 1960, s-a pus accent pe fabricarea îngrăşământului chimic „superfosfat“. După Revoluţie, combinatul a fost rebotezat Romfosfochim, dar a fost închis în 1997.

În Prahova nu există familie care să nu fi avut cel puţin un membru sau o cunoştinţă care să fi lucrat în fostul combinat. Oamenii care au lucrat în mediul toxic de aici au pierdut ani buni din viaţă sau au murit din cauza problemelor de sănătate grave căpătate în anii în care au inhalat substanţele nocive.

Mediul de la Romfosfochim a avut efecte nocive şi asupra generaţiilor viitoare, combinatul câştigându-şi pe deplin renumele de „Cernobîl-ul României“ – copii născuţi de angajatele de aici cu astm bronşic sau malformaţii, dar şi sarcini pierdute de femeile salariate.

În fostul combinat au murit şi hoţi de cărămidă şi de fier vechi, răpuşi sub ruinele blestemate.

Pe aceeaşi temă

Centrală fotovoltaică pe terenul combinatului de la Valea Călugărească. Investiţia se ridică la peste 100 de milioane de lei

FOTO Fabricile şi uzinele Prahovei, amintiri în ruine. De la producători mondiali la subzistenţă. „Cernobîlul României“, apocalipsa radioactivă

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie