Primăria Ploieşti a plătit lucrări inexistente, în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Şcolar Petrol Teleajen (foto: telegrama.ro)

Un raport efectuat recent de Curtea de Conturi a găsit un prejudiciu de aproape 100.000 de lei la un contract de consolidare a Grupului Şcolar Petrol Teleajen derulat de Primăria Ploieşti

Primăria Ploiești a plătit pentru lucrări supraevaluate sau inexistente, potrivit datelor din cel mai recent raport al Curţii de Conturi, aferent activităţilor din anul 2011, informează cotidianul Telegrama. Prejudiciul este de aproape 100.000 de lei, echivalentul a 22.000 de euro, conform aceleiaşi surse.

În situația de lucrări a constructorului, SC CONTI SA, din vara lui 2011, apare execuția șarpantei din lemn la imobil, în suprafață totală de 760 metri pătrați, pentru care a încasat suma de 77.451 de lei. În luna iunie, în devizul trimis de firma de construcții au apărut două alte lucrări care nu aveau legătură cu prima, și anume „reparație la așternerea învelitorii, scânduri de rășinoase" pe 500 de metri pătrați și „refacere streșini cu scândură de lemn" pe 100 de metri pătrați, potrivit raportului. Pentru cele două articole, plus manoperă și TVA, inspectorii au considerat că Primăria a făcut plăți neîntemeiate, în valoare de peste 26.000 de lei.

De asemenea, Curtea de Conturi a mai descoperit că tâmplăria exterioară montată este la fel ca aceea de la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu“, numai că a fost adusă la preţ dublu. Termopanele de la „Nichita“ au costat 436 de lei pe metru pătrat, iar cele de la Teleajen au fost 870 de lei, aproape dublu, mai informează Telegrama. Curtea de Conturi susţine că principalii vinovaţi sunt reprezentanţii firmei care a asigurat dirigenţia de şantier, dar şi membrii comisiei de licitaţie desemnată de Primărie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete