Prigoană le trage ţepe ploieştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regulamentul de salubrizare, aflat în vigoare, prevede clar obligaţia operatorului de salubritate de a pune la dispoziţia utilizatorului, în mod gratuit, recipiente de colectare însă, firma omului de afaceri, „Rosal", n-a făcut-o.

Deşi iniţial susţinea că va pune pubele noi de gunoi, noul operator, firma omului de afaceri Silviu Prigoană, i-a păcălit pe ploieşteni, care, acum, s-au trezit că trebuie să plătească chirie pentru containere la vechea societate de salubrizare.

Astfel, preţul perceput populaţiei pentru colectarea deşeurilor sare bine de 3,18 lei, cât era stabilit, iniţial, preţul pentru acest serviciu. Închirierea recipientelor contravine însă HCL 412/2009, unde la articolul 17 se precizează că „în vederea realizării activităţii de colectare, operatorul care asigură activitatea de colectare şi transport, va dota punctele amenajate, conform legii, cu recipiente de colectare, gratuit".

Scuze puerile

De asemenea, unul din drepturile utilizatorului, conform aceluiaşi regulament de salubrizare, este „ să fie dotaţi de operator cu recipiente de precolectare adecvate mijloacelor de încărcare şi de transport ale acestora gratuit".

Reprezentanţii Rosal spun că lor nu li se aplică prevederile regulamentului de salubrizare, pentru că nu s-a organizat o licitaţie publică. Cu toate acestea, în anexa contractelor pe care Rosal le încheie cu asociaţiile de proprietari, este invocat la legislaţia aplicabilă chiar regulamentul de care atât reprezentanţii operatorului, cât şi cei ai municipalităţii se dezic.  

„Pentru că noi avem contract pe o perioadă determinată de maximum nouă luni, nu puteam investi bani în procurarea pubelelor, întrucât nu aveam cum să ne amortizăm investiţia. Iniţial, am crezut că pubelele aparţin municipalităţii, dar după aceea am constatat că sunt ale fostului operator, Veolia. De aceea, în urma unui acord, percepem chirie de la populaţie şi de la agenţii economici, iar banii se duc la Veolia. Regulamentul de salubrizare de care vorbiţi nu ni se aplică şi nouă", ne-a declarat managerul Rosal, Valentin Dobre. Până la sfârşitul acestei luni, noul operator spune că va finaliza încheierea contractelor cu toate asociaţiile de proprietari.

Cu toate acestea, primarul Andrei Volosevici susţine că „astfel de lucruri nu le poate stabili autoritatea locală. Voi avea discuţii cu Rosal şi cu Uniunea Asociaţiilor de Proprietari şi după aceea vă pot da un punct de vedere". În legătură cu contractele deja încheiate, care prevăd plata unei sume de bani pentru închirierea pubelelor, primarul a declarat că acestea pot fi modificate printr-un act adiţional. 

Cât costă închirierea pubelelor

Ploieştenii trebuie să plătească, lunar, pe o pubelă de 120 de litri, 2 lei, pentru una de 240 de litri, 4 lei, iar pentru un container, preţul e de 20 lei. Firmele trebuie să achite mai mult. 8 lei pentru pubela de 120 de litri, 11 lei pentru cea de 240 de litri şi 95 de lei pe container.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor