Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, rămâne sub control judiciar. Cererea DNA pentru arestul la domiciliu, respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii instanţei supreme au respins, marţi, solicitarea procurorilor DNA privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru fapte de corupţie într-un dosar în care este judecat şi fiul său.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa a respins cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul lui Mircea Cosma şi a admis cererile formulate de acesta şi de fiul său, deputatul Vlad Cosma, în ceea ce priveşte modificarea măsurii preventive a controlului judiciar.

Astfel, au fost înlăturate dispoziţiile potrivit cărora cei doi inculpaţi aveau interdicţia de a lua legătura şi de a comunica.

În continuare, cei doi sunt judecaţi sub control judiciar, informează Mediafax.

Decizia instanţei nu este definitivă, fiind stabilit un termen de contestaţie de 48 de ore de la pronunţare.
Procurorii DNA Ploieşti au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susţinând că acesta a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar, luând legătura cu fiul său.

DNA Ploieşti a dispus, în 11 aprilie, trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat, de asemenea, sub control judiciar, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a directorului Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, aflat în arest la domiciliu şi acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Răzvan Alexe, cercetat în arest la domiciliu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi dare de mită, mai scie sursa citată.

Pe aceeaşi temă

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, îşi va petrece Paştele sub control judiciar. ÎCCJ a amânat judecarea arestului la domiciliu

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma, trimişi în judecată pentru corupţie. Cum se împărţeau comisioanele din licitaţii

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie