Prahovenii preferă concediul în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria, Turcia şi Grecia sunt destinaţiile preferate de vacanţă ale ploieştenilor, în această vară. Cel mai ieftin sejur costă 299 de lei.

Perioada concediilor se apropie cu repeziciune, iar cei mai prevăzători dintre ploieşteni au făcut deja rezervările pentru cele mai bune oferte şi destinaţii. Opţiunile variază între un concediu în Grecia, la 299 de lei, care include transport cu autocarul, cazare şase nopţi şi mic dejun, una dintre cele mai ieftine oferte de la agenţiile de turism din Ploieşti, şi o săptămână în Turcia, la hotel de 5 stele, la 2.000 de euro pentru două persoane. „Este un concediu de fiţe, în care ai acces gratuit la teren de golf, mini-parc acvatic şi multe alte servicii. Personalul schimbă zilnic fructele în cameră şi îţi aranjează pijamaua în formă de lebădă", ne-a spus Amalia Bogdan, agent de turism în Ploieşti.

Hotelurile iefitne, căutate

 Bulgaria, Turcia şi Grecia, la hoteluri de trei stele, all-inclusive, dar şi Cipru şi Spania formează, în ordine, destinaţiile de vacanţă preferate ale ploieştenilor. Abia pe urmă vine litoralul românesc, iar majoritatea cererilor sunt pentru programele sociale care încep septembrie. Pentru vara aceasta, solicitările sunt în general pentru hoteluri de două stele, cu minimum de servicii. „Din păcate, cererile sunt la 70% din cele de anul trecut, pe toate segmentele. Oamenii nu au bani şi foarte mulţi vor rămâne acasă în această vară sau îşi vor face concediile pe cont propriu. La munte, de exemplu, cererile le poţi număra pe degetele de la o mână", ne-a mai spus Amalia Bogdan.

Pentru ploieştenii cu copii există şi varianta pachetului „Bebe All Inclusive", oferită de un touroperator. Astfel, pentru copiii între 0 şi 3 ani, sunt incluse gratuitate la cazare, baby-cot (pătuţ special pentru copii), scăunel special pentru servit masa, meniu şi băuturi speciale, sistem de încălzire a apei, sistem de sterilizare biberoane şi cărucior pentru plimbare.

Bonusuri pentru familiile cu bebeluşi

La un pachet „Bebe All Inclusive", care poate ajunge şi la 2.900 de lei pe sejur, la un hotel de 5 stele în Mamaia, sunt incluse o intrare la Delfinariu, Acvariu sau Planetariul din Constanţa, o călătorie cu telegondola, o intrare la Aqua Park sau baby -land, călătorie gratuită cu trenuleţul prin staţiune, reduceri la produsele pentru copii din magazinele de la recepţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul