Prahova: 11 localităţi au fost afectate de inundaţii. Peste 2.600 de familii nu au energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece localităţi din judeţul Prahova au fost afectate de inundaţii, în urma ploilor abundente din ultimele ore, probleme fiind semnalate şi la Secţia de pediatrie a Spitalului din Sinaia, iar sâmbătă peste 2.600 de familii din patru localităţi nu au energie electrică, din cauza unor avarii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pompierii au intervenit, în ultima perioadă, pentru evacuarea apei în 11 localităţi inundate.

Astfel, conform sursei citate, în urma ploilor torenţiale au fost inundate beciuri şi curţi în oraşele Azuga, Buşteni, Sinaia, Vălenii de Munte, Băicoi şi Mizil şi în comunele Lipăneşti, Bălţeşti, Plopu, Bărcăneşti şi Podenii Noi.

Printre construcţiile inundate se numără şi o zonă a Secţiei de Pediatrie a Spitalului Sinaia, unde pompierii au intervenit pentru evacuarea apei, precizează ISU Prahova.

Managerul Spitalului din Sinaia, Mariana Miu, a declarat, corespondentului Mediafax, că apa a refulat printr-un sifon într-un grup sanitar din zona tehnică a Secţiei de Pediatrie şi că a fost nevoie de evacuarea apei dintr-un canal care se umpluse foarte mult ca urmare a ploii abundente.

Managerul spitalului a precizat că nu au fost afectate saloanele sau cabinete medicale din spital şi nu a fost nevoie ca pacienţii să fie evacuaţi.

Furtuna din noaptea de vineri spre sâmbătă a provocat, de asemenea, avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică din judeţul Prahova, patru localităţi fiind nealimentate parţial cu energie electrică. Astfel, la Pucheni, Puşcaşi, Pietroşani şi Fânari, 2.658 de consumatori nu au electricitate sâmbătă, iar zece echipe ale Electrica intervin pentru remedierea avariilor, fiind vorba despre 21 de puncte de transformare şi zeci de deranjamente individuale.

Judeţul Prahova se află sub avertizare cod galben de fenomene meteorologice până la ora 12.00. De asemenea, hidrologii au emis avertizări de inundaţii pentru râuri din judeţul Prahova, aflat sub cod portocaliu, valabile până sâmbătă seară, la ora 18.00.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima