Povestea lui King Berberov, cel mai blând leu din lume. Dormea cu capul pe pernă, mânca la masă cu stăpânii săi şi se juca cu copiii în parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

King Berberov, alintat Tasik sau Simba, este probabil cel mai blând leu din lume şi cu siguranţă singurul care a crescut într-un apartament de bloc, alături de familia sa adoptivă, soţii Berberov, şi de copiii acestora, Eva şi Roman. Se întâmpla în anii `70, în Baku, capitala statului Azerbajan, pe vremea aceea parte a Uniunii Sovietice.

Incredibila poveste, de neconceput în zilele noastre, se naşte în Africa, acolo unde inginerul Berberov se afla într-o expediţie de explorări petroliere. Bărbatul descoperă leul chiar în ziua în care acesta a fost născut. Era rănit, cu o plagă însângerată în zona gâtului, şi zăcea cu şanse mici de supravieţuire lângă cadavrul mamei sale, ucisă de un fulger.

Micul pui de leu a fost adoptat de inginerul petrolist care l-a îngrijit aşa cum s-a priceput el, hrănindu-l cu propria lui porţie de lapte şi tratndu-i rana de la gât cu antibiotice pe care echipa le avea în trusa medicală.   

La finalul expediţiei, Berberov nu a putut să se despartă de leul său pe care îl salvase de la moarte, aşa că a decis să-l ia cu el acasă, la Baku. Deşi încă bolnav, King a reuşit să reziste unei călătorii lungi cu vaporul şi cu avionul.

“A ajuns totuşi acasă, alături de cei doi copii ai familiei, Roman şi Eva. Mai întâi- probleme (…) Municipalitatea oraşului Baku a fost până la urmă convinsă să repartizeze un apartament prevăzut cu o cameră specială de joacă pentru noul membru al familiei Berberov. Cât despre cei doi fraţi adoptivi, înţelegerea lor cu King a fost perfectă încă din prima zi. Iar marile plăceri ale neobişnuitului fiu al savanei au devenit toaletă făcută de Roman şi gimnastica împreună cu Eva”, notează Lurenţiu Duţă, în almanahul Scânteia, din anul 1987.

Leul King, vedetă în filmele ruseşti

Povestea lui King a devenit cunoscută imediat mai întâi în oraş şi apoi în întreaga Uniune Sovietică. Leul era de-o blândeţe ieşită din comun. Mergea în parcul de joacă împreună cu fraţii săi adoptivi Roman şi Eva, mânca pe scaun la masă cu noua sa familie, dormea cu capul pe pernă şi învelit exact ca un om, mergea la plimbare pe străzi însoţit doar de copii. Nu a durat mult până ce King a devenit o adevărată vedetă naţională, ajungând să fie protagonistul unei comedi ruseşti “Incredibilele aventuri ale unori italieni în Rusia”, film pentru care King şi famila sa adoptivă s-au deplasat la Leningrad, unde au avut loc filmările.

Viaţa aventuroasă a leului King se termină brusc şi cât se poate de tragic. După filmările de la Leningrad, familia Berberov face o scurtă oprire la Moscova, doar că aici nu era permis nici în acei ani ca un asemenea animal sălbatic să se plimbe nestingherit pe străzi. Fiind totuşi o celebritate, i se oferă drept hotel sala de sport a unei şcoli şi asta pentru că elevii erau în vacanţă. King nu a rezistat însă fără să fie alături de fraţii său Ramon şi Eva, aşa că reuşeşte să evadeze printr-un geam deschis de un copil care venise întâmplător în curtea şcolii.

În moementul în care băiatul a dat nas în nas cu ditamai leul, s-a speriat şi şi-a pierdut cunoştinţa, iar toţi au crezut că fusese omorât de leu. Deşi King nu l-a atacat pe băieţelul care deschisese geamul, s-a crea o panică de nedescris, iar martorii au cerut ajutorul autorităţilor, convinşi fiind că animalul scăpase de la grădina zoologică.

La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie care a reacţionat imediat la presiunea străzii şi îl împuşcă pe King. Leul nu a supravieţuit rănilor şi moare spre disperarea familiei sale adoptive, care a decis să ia cadavrul şi să-l transporte la Baku, unde a şi fost înmormântat.

După această tragedie, familia Berberov decide să adopte un nou pui de leu, pe care l-a botezat King II, dar acesta din urmă nu avea nici pe departe temperamentul celuilalt. La vârsta de şase luni, King îI sfâşie pe Ciap, câinele familiei, pe care primul leu îl accepta în preajma lui ca pe un prieten bun, iar mai târziu o atacă pe soţia inginerului Berberov. Şi acest din urmă leu a sfârşit împuşcat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată