Ploieştiul, „dependent“ de afacerea lui Silviu Prigoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licitaţia pentru salubritatea oraşului este blocată de contestaţii

Consilierii locali vor să prelungească contractul de salubritate cu controversatul operator. Edilii spun că era necesară o prelungire pe o perioadă de patru luni şi jumătatea, deoarece oraşul nu poate rămâne cu străzile nedeszăpezite şi cu mormane de gunoi.  

Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliu Local, programată la finele acestei luni, consilierii vor discuta posibilitatea prelungirii contractului firmei de salubritate Rosal pe o perioadă de patru luni şi jumătate.

„La data de 31 decembrie 2010, contractul cu Primăria Ploieşti încetează, deocamdată, însă, nu am primit nicio notificare prin care să îl prelungim", spune Gelu Constantinescu, directorul filialei Ploieşti a companiei Rosal Grup.

Încasări de zece milioane

Contractul care a început în luna aprilie a acestui an a adus la bugetul companiei bucureştene sume de peste zece milioane de lei. Societatea ar putea avea încasări de peste un milion şi jumătate de lei dacă va asigura curăţenia în Ploieşti şi în perioada următoare.

Iniţiativa prelungirii contractului aparţine conducerii Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP Ploieşti) şi este o necesitate, potrivit municipalităţii, mai ales că operatorul de salubritate se ocupă şi de deszăpezirea oraşului. „Numai azi-noapte, între orele 19.00 şi 7.00, s-a intervenit în Ploieşti cu cinci autostropitori şi zece sărăriţe, la care au fost montate, ulterior, şi lame, fiind împrăştiată, în total, o cantitate de 220 de tone de material antiderapant", explică Bianca Patrichi, reprezentant RASP Ploieşti.

La aceste activităţi ale Rosal se adaugă şi cele de colectare a gunoiului menajer. Măsura preungirii contractului a fost gândită în condiţiile în care licitaţia pentru desemnarea unei firme care să asigure salubritatea în Ploieşti este suspendată de contestaţiile formulate în instanţă de către firma Romprest.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile