Ploieşti: Şoferul chefliu şi poliţistul binevoitor, cercetaţi în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul Nicolae Bogdan este cercetat alături de poliţişti

Instanţa a decis aseară că pentru şoferul Tiberiu Nicolae Bogdan şi agentul Florin Păstrăvanu nu există probe concludente, drept urmare vor fi cercetaţi în stare de libertate.

„Nu există probe reale că Bogdan Nicolae consumase băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului, iar din punctul nostru de vedere plângerea procurorului este neîntemeiată", spune Mirela Popa avocata şoferului. Procuratura a făcut recurs, urmând a fi stabilit un nou termen la Curtea de Apel Ploieşti.

Martori mincinoşi

În acest caz mai este implicată şi Claudia Săvulescu, care este prietena agentului Păstrăvanu, şi care, iniţial, a depus mărturie mincinoasă. Ulterior, ea a recunoscut că ştie amănunte despre cum s-a întâmplat accidentul şi a fost scoasă de sub acuzare. Acelaşi lucru l-a făcut şi agentul Aurel Santemir, prietenul şoferului acuzat, pentru care luni a fost eliberat un mandat de reţinere pentru 24 de ore, însă, după ce şi-a recunoscut faptele, a fost eliberat.

Din datele procurorilor, în data de 24 mai 2009, Tiberiu Nicolae Bogdan conducea un autoturism Logan, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. El venea dinspre Crângu lui Bot şi, ajuns în intersecţia de la Catedrala „Eroii Neamului", a trecut pe culoarea roşie a semaforului intrând în coliziune cu un autoturism Renault Megane, în care se aflau doi bărbaţi, tată şi fiu.

În urma impactului, băiatul de 25 de ani a fost transportat cu Ambulanţa la Spitalul Judeţean, unde a primit două zile de îngrijiri medicale. Bogdan fusese în ziua respectivă la grătar cu un agent de poliţie, Aurel Santemir, pe care l-a şi sunat, imediat după producerea impactului, pentru a-i cere ajutorul.

Poliţistul l-a îndemnat să îi propună celuilalt şofer să se întâlnească a doua zi pentru a-i oferi asigurarea auto, lucru pe care l-a şi făcut.

Pe prietenie

La locul accidentului s-au prezentat pentru constatare agenţii Florin Păstrăvanu şi Adelina Constantin. Poliţiştii l-au ajutat pe şoferul băut să iasă negativ la testarea cu etilotestul, în locul lui suflând Adelina Constantin.

Agentul Florin Păstrăvanu a încheiat în fals procesul verbal, cu toate că ştia că testul era efectuat de o altă persoană, în plus, după cum spun procurorii, conducătorului auto nu i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, cum prevede legea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat