Ploieşti: Se pregăteşte reluarea curselor de trap pe Hipodrom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public şi Privat pregătesc reluarea curselor de trap pe Hipodromul Ploieşti.

“Suntem în stadiul de aprobare a regulamentului de trap. Acesta a fost transmis crescătorilor de cai şi până miercuri pot veni cu observaţii şi propuneri. Sperăm ca în această lună să intrăm cu el spre aprobare în Consiliul Local”, ne-a declarat Dan Ioniţă, directorul ADPP. Ulterior, administraţia locală intenţionează asigurarea aparaturii video pentru urmărirea curselor, a camerelor de fotografiat  pentru imortalizarea câştigătorilor, dar şi încheierea unui contract cu Loteria Română pentru pariuri.

“După aprobarea regulamentului, trebuie să omologăm pista, să asigurăm paşapoarte de sănătate cailor şi să investim atât cât se poate în aparatura tehnică. Sperăm ca până în toamnă să putem relua cursele de trap”, a mai precizat Dan Ioniţă.

Are loc licitaţia pentru proiectare

Între timp, continuă procedurile pentru modernizarea bazei hipice. După ce a fost desemnat câştigătorul concursului de proiecte pentru modernizarea Hipodromului, în prezent, are loc licitaţia pentru proiectare. După care, va urma licitaţia pentru reconstrucţia propriu-zisă, iar dacă nu se va găsi niciun contestatar, în câteva luni ar putea începe lucrările efective la Hipodromul Ploieşti, singurul din ţară unde se pot desfăşura curse de trap.

Ultima cursă de trap pe Hipodromul Ploieşti a avut loc în 2007. De atunci, activitatea hipică a fost întreruptă din cauza unui conflict între Primăria Ploieşti şi concesionarul Hipodromului, Ippodromi&Citta. Litigiul aflat pe rolul instanţelor a fost soluţionat în favoarea municipalităţii, iar ADPP a preluat în patrimoniu Hipodromul.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!