Ploieşti: Rusalii pe Valea Prahovei, cu drumeţii şi adrenalină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost invadate în acest weekend de turişti veniţi în mini-vacanţa de Rusalii. Chiar dacă nu au avut parte de o vreme prea frumoasă, nimeni nu a rămas în camera de hotel.

Un grătar la marginea  pădurii, o drumeţie pe traseele montane ori sporturile extreme au fost reţetele pentru un timp petrecut excelent în acest weekend. Ajunşi la altitudini mai mari, turiştii au constatat că vremea este rece, şi, pe alocuri, este încă destulă zăpadă. La Vârful Omu mai există încă omăt, iar termometrele au arătat astăzi 4 grade Celsius.

Amatorii de drumeţii montane au urcat cu telecabina pe platoul masivului Bucegi sau au mers pe Valea Cerbului din Buşteni unde răcoarea izvoarelor de munte a fost mai mult decât bine venită. "Păi unde era să ne ducem, dacă nu la munte! Azi am vizitat Castelul Peleş din Sinaia apoi am fost la Babele şi ne-am bătut cu zăpadă. Era şi păcat să stăm acasă de zilele astea mai ales că luni avem liber. Mâine o să facem nişte drumeţii. În special vrem să vedem cascada Urlătoarea pentru că am auzit că nu e un traseu dificil, iar după amiază o să mergem la o  cabană din Sinaia, cred că pe la 1.400", povesteşte Ionuţ Diaconescu, turist venit cu familia la munte, din Galaţi.

Nici cabanele din munţi nu au fost ocolite. Cabanierii spun că turiştii au preferat meniurile tradiţionale. Turiştii au fost întâmpinaţi cu meniuri româneşti sau vânătoreşti, cu sarmale pregătite în oale de pământ, berbecuţi la proţap sau cu friptură de mistreţ.

Cei mai curajosi au încercat puţină adrenalină pe cea mai lungă instalaţie de tiroliană din ţară, devenită rapid punct de atracţie. Pentru 15 lei, amatorii de senzaţii tari au avut asigurat echipamentul şi au beneficiat şi de sfaturile instructorilor experimentaţi.  

Salvamontiştii atrag atenţia că în următoarele zile vremea nefavorabilă se va menţine şi la altitudini mari fiind posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Aceştia îi sfătuiesc pe turişti să fie echipaţi adecvat şi să nu se avânte pe traseele de abrupt, încă închise, pline de zăpadă şi unde mai există riscul producerii de avalanşe.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție