Ploieşti: Prăjiturile din Budapesta îndulcesc viaţa ploieştenilor
0Elisabeta Kovacs este o femeie care vine periodic la Ploieşti cu o tarabă de prăjituri preparate la Budapesta într-un laborator specializat, afacere de familie
Elisabeta Kovacs a făcut din vânzarea dulciurilor un stil de viaţă. Taraba ei, în realitate un imens frigider ambulant, este cea mai colorată "prezenţă" la târgurile de artizani din Ploieşti. Chiar şi Ali-Baba ar fi invidios pe comorile expuse frumos pe tăvi.
Butoiaşe din napolitane, umplute cu cremă fină de ciocolată şi cu capac de alune prăjite, jeleuri în forme şi cu arome din toate fructele pământului, salam de biscuiţi, alune şi nuci trase în fundiţe de zahăr ars, acadele, caramele şi pere, pepene galben, căpşuni şi coacăze confiate. Şi acestea sunt doar câteva dintre dulciurile aduse tocmai din Budapesta la Ploieşti.
Minunăţiile sunt preparate în Ungaria, într-un laborator specializat în care lucrează toată familia Elisabetei Kovacs, de la părinţi, unchi, mătuşe şi până la soţul şi copiii ei.
"Toate sunt preparate după reţete tradiţionale ungureşti, manual. Merg cu ele peste tot în România, la târguri ale meşteşugarilor, iar în Ploieşti este deja a şaptea oară când vin", ne-a spus femeia căreia îi revine sarcina de a vinde prăjiturile prin ţara noastră.
Şi Budapesta arată bine doar în centru
A învăţat destul de bine Ploieştiul, din zilele când stă în oraş cu taraba de dulciuri. Şi româna o rupe binişor.
"Mi se pare curat şi frumos primăvara. Aşa este şi în Budapesta, centrul este minunat, dar când intri în cartierele mărginaşe, dispare farmecul", spune cu sinceritate Elisabeta.
Şi afacerea lor de familie a fost afectată de criză, ca peste tot în lume. Dar nu şi-au pierdut speranţa că lucrurile se vor îndrepta şi economia va reintra în normal.
"Nu este uşor să stai departe de familie şi să pleci departe de casă. Dar ne-am ales acest drum şi trebuie să mergem pe el", spune Elisabeta.
Chiar dacă fac parte din categoria de lux, prăjiturile şi fructele confiate de pe taraba ei sunt cumpărate de ploieşteni.
O sută de grame costă 6 lei, preţ fix pentru orice fel de dulce, dar femeia abia are timp să aşeze un nou sortiment pentru că un altul s-a epuizat deja.
"Am luat ieri câteva sortimente de fructe confiate şi m-am întors astăzi ca să mai iau, cred că o să încerc şi butoiaşele cu ciocolată, arată delicios", ne-a spus Elena, o clientă fidelă din Ploieşti.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos