Ploieşti: Instalaţii electrice vechi şi neverificate în maternitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, soldat cu moartea a cinci nou-născuţi, a agitat spiritele şi în Prahova.

Conducerea Spitalului de Obstretică Ginecologie din Ploieşti se teme ca nu cumva, un incident precum cel din Capitală să aibă loc şi în unitatea spitalicească din municipiu, mai ales că maternitatea, veche de peste 30 de ani, nu este dotată cu senzori de fum cu ajutorul cărora ar putea fi depistate incendiile.

FOTO/ Maternitatea fără scară de incendiu nu mai are autorizaţie de funcţionare de 15 ani

 „Vom solicita Consiliului Judeţean, de care aparţinem de două luni, alocarea unor fonduri pentru detectoarele de fum. Imobilul în care funcţionează maternitatea este prevăzut cu ieşiri în caz de incendiu, avem şi hidranţi, însă trebuie să ne punem la punct cu toate. Deocamdată, nu a fost nimeni să vadă ce se întâmplă, poate şi pentru faptul că nu există nişte norme exacte pentru verificarea acestor instalaţii. Noi am cerut Consiliului Judeţean să fie controlate toate aparatele de aer condiţionat şi, implicit, sursele de electricitate. Nu vrem să ne confruntăm vreodată cu situaţia de la Giuleşti", a declarat medicul Călin Boeru, directorul Spitalului de Obstretică Ginecologie.

Banii de dotări, cheltuiţi pe reparaţii

Managerul a mai precizat că unitatea pe care o conduce este pregătită să asigure internarea pacientelor din Bucureşti, mai ales dacă există deficit de locuri în spitalele din Capitală. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti cred că ar putea fi alocate fonduri pentru dotarea saloanelor cu aparate de aer condiţionat performante şi cu televizoare, pentru confortul pacientelor, dacă nu s-ar cheltui lunar mii de lei pentru a repara paturile, noptierele şi grupurile sanitare vandalizate de persoanele internate.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi