Ploieşti: Evadare la Penitenciarul Târgşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Ploieşti - foto arhivă

O evadare şi un incendiu în penitenciarele din Ploieşti şi Târgşor au dus ieri la o percheziţie generală a deţinuţilor. Din fericire, a fost vorba despre un exerciţiu, dar, din păcate, acesta a fost generat de incidentele petrecute în lunile septembrie şi octombrie.

Exerciţiul s-a desfăşurat la nivel naţional, în lumina celor 6 evenimente grave petrecute în ţară, precum o evadare, o tentativă de evadare, o fugă de sub escorta, patru părăsiri ale punctelor de lucru şi o răzvrătire.

Exercitiul - desfăşurat ieri, între orele 5.30-10.00 - a constat în antrenarea personalului prin crearea a două situaţii ipotetice, respectiv evadare din interiorul locului de deţinere şi incendiu, precum şi în efectuarea unei percheziţii generale a deţinutilor.

Conducerile penitenciarelor au obligaţia să desfăşoare, trimestrial, exerciţii de alarmare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model