Ploieşti: Bogdan Morteci le spune ploieştenilor unde se pot distra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan a realizat singurul site din Ploieşti care oferă informaţii actuale despre petrecerile din cluburile şi barurile prahovene.

Primul contact pe care l-a avut cu calculatorul a fost în clasa a VII-a, când şcoala din Berceni unde învăţa a primit ca donaţie un calculator. „Din acel moment, mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac şi de aceea am ales să urmez profilul mate-info la liceu”, spune Bogdan Morteci. În clasa a X-a, alături de colegul său de bancă, Andrei, a descoperit pasiunea de a crea site-uri.

„La început nu ştiam exact cu ce se mănâncă, dar pe zi ce trecea descopeream noi lucruri şi mă atrăgea din ce în ce mai mult”. Prima comandă pe care a primit-o a fost realizarea unui site al unei firme care realiza fotografii pentru diferite evenimente. „A fost o provocare pentru mine, trebuia să intru într-o lume unde existau deja nişte vârfuri, dar am reuşit să mă ridic la nivelul aşteptărilor clientului. A durat aproximativ două săptămâni până am realizat site-ul, iar totul a fost creaţie proprie”.

A adormit cu capul pe bancă

Când venea acasă de liceu, Bogdan nu apuca nici să mănânce, se aşeza direct la calculator şi începea să lucreze, iar de multe ori îl prindea şi ora 1 noaptea. Din această cauză, la prima oră când se ducea la şcoală i s-a întâmplat o dată să aţipească cu capul pe bancă. Odată cu finalizarea site-ului, Bogdan a început şi colaborarea ca fotograf cu respectiva firmă.

Cel mai important proiect la care tânărul lucrează în prezent este site-ul www.cluburisiterase.info. Acesta le oferă ploieştenilor informaţii despre cluburile, barurile şi restaurantele unde îşi pot petrece timpul liber. Totodată, siteul este actualizat zilnic cu evenimentele care au loc în localurile din Ploieşti şi din judeţ. „Prin intermediul acestui site sper să vin în ajutorul ploieştenilor oferindu-le informaţii actuale despre posibilităţile de distracţie din Ploieşti şi localităţile limitrofe. Site-ul îl realizez împreună cu prietena mea care mă ajută cu documentarea celorlalte informaţii utile care apar”. Bogdan a vorbit direct cu patronii cluburilor şi a stabilit cu aceştia o colaborare directă, iar unora dintre localuri le-a conceput propriile sigle şi chiar site-uri.

Vrea să înfiinţeze o şcoală de vară de badminton

O altă pasiune a lui Bogdan este badmintonul. A început să joace din clasa a III-a, iar în prezent activează la Clubul Sportiv Berceni. În vacanţe se ocupă ca profesor iniţiator de peste 20 de copii şi anul acesta intenţionează să înfiinţeze o şcoală de vară. Tânărul nu este remunerat pentru această activitate, dar spune că o face din respect pentru acest sport şi pentru cei care au făcut acelaşi lucru pentru el.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Care a fost cel mai important premiu pe care l-ai obţinut la badminton?

B.M.: În 2004, am fost vicecampion naţional la dublu băieţi, categoria 15 ani. Acesta a fost cel mai bun rezultat pe care l-am obţinut. A fost un moment în care puteam să ajung la un alt nivel de performanţă, mult mai sus, însă nu am ştiut să profit de această şansă.

Ce vrei să faci pe viitor?

B.M.: Îmi doresc să temin facultatea şi să fac un master. Sper să devin un inginer performant şi îmi doresc să lucrez în România pentru că mulţi îşi iau zborul, iar dacă plecăm toţi cine să mai rămână să aibă grijă de ţară.

CE-I PLACE

„Îmi place să dansez. Sunt pasionat de web design. Îmi place  să am mulţi prieteni şi să fiu în centrul atenţiei. Îmi place să fac fotografii şi să joc badminton”.

CE NU-I PLACE

„Nu-mi place să am eşecuri, vreau ca tot ce îmi pun în cap să duc la bun sfârşit. Nu-mi plac oamenii răi. Nu-mi plac locurile aglomerate unde este mult fum”.

PROFIL

Născut
19 martie 1988, Berceni

Studii
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică – Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Profesie
student

Familie
un frate şi o soră mai mare

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă