Ploieşti: Bani chinezeşti pentru autostrada Comarnic-Braşov?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat că pentru materializarea proiectelor de infrastructură - în primul rând construirea autostrăzilor - este dispusă la parteneriat public-privat "chiar şi cu firmele chinezeşti", potrivit gandul.info.

"Nu am purtat discuţii cu companii chineze, dar suntem deschişi oricărui finanţator care deţine sumele necesare pentru a investi în infrastructura de transport din România, deci inclusiv firme din China", a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte autostrada Comarnic-Braşov, ministrul susţine că ea este pe lista de priorităţi a Transporturilor. Proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov s-a blocat în primăvara anului trecut, când consorţiul franco-elen care a câştigat licitaţia, Vinci-Aktor, nu a reuşit să obţină finanţarea necesară construcţiei, de circa 1,3 miliarde de euro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a rămas o tânără fără bani și fără diplomă după ce și-a dat demisia de la un salon. Mare grijă să nu pățiți la fel
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?