Petrolul Ploieşti, în cifre. Statistici interesante din prima parte a campionatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: fcpetrolul.ro

Clubul Petrolul a realizat o statistică interesantă, în cifre, a primei părţi a campionatului Guilherme, de exemplu, a petrecut 1568 de minute pe gazon

27 de fotbalişti au îmbrăcat tricoul Petrolului pe parcursul turului de campionat şi în cele două jocuri contând pentru retur. Iată şi numele lor: Mircea Bornescu, Vasili Hamutovski (portari), Jean Sony Alcenat, Geraldo Alves, Ruben Enza-Yamissi, George Galamaz, Ionuţ Neag, Lukas Szukala, Haubert Guilherme, Stefano Avogadri, Constantin Grecu, Sebastian Achim, Gaston Mendy, Soni Mustivar, Damien Boudjemaa, Adrian Cristea, Carlos Cesinha, Ovidiu Hoban, Marian Cristescu, Daniel Opriţa, Sebastian Cojocnean, Laurenţiu Marinescu, Gheorghe Grozav, Hamza Younes, Jeremy Bokila, Vlăduţ Morar şi Anthony Nwakaeme „Tony”.

19 meciuri a bifat Gheorghe Grozav, el fiind singurul fotbalist din lotul Petrolului care a apărut în toate jocurile disputate, până acum, în acest campionat. Câte 18 apariţii au avut Laurenţiu Marinescu, Haubert Guilherme şi Jeremy Bokila, pentru ca Mircea Bornescu şi Sony Mustivar să intre pe teren în 17 dintre cele 19 întâlniri programate în campionat.

17 meciuri au avut, ca titulari, Mircea Bornescu şi Hubert Guilherme, fiind lideri la acest capitol.

1 singur joc au prins, pe teren, Constantin Grecu, Gaston Mendy şi Stefano Avogadri, dintre cei trei Grecu plătind tribut unei accidentări ce l-a ţinut multă vreme departe de gazon. Carlos Cesinha, Sebastian Cojocnean şi Ionuţ Neag au bifat câte două apariţii în acest campionat, ultimul fiind titular în ambele situaţii.

1568 de minute a petrecut pe gazon Haubert Guilherme, fundaşul stânga al „lupilor” fiind lider la acest capitol. În urma lui s-au situat Mircea Bornescu (1530 minute), Sebastian Achim (1440 minute) şi George Galamaz (1440 minute).

20 de minute a adunat Carlos Cesinha în această stagiune, fiind folosit în două meciuri, ambele pe teren propriu. În ierarhia jucătorilor cel mai puţin utilizaţi, pe locurile doi şi trei se plasează Constantin Grecu (52 minute) şi Sebastian Cojocnean (57 minute), urmaţi îndeaproape de Nwakaeme Tony (61 minute) şi Vlăduţ Morar (63 minute).

27 de goluri a marcat Petrolul în cele 19 meciuri disputate din actuala stagiune. Cu acest bilanţ, „galben-albaştrii” se află pe locul 7 în topul eficacităţii, după Steaua (46 goluri), Astra (40 goluri), CFR Cluj (37 goluri), Pandurii (30 goluri), FC Vaslui (30 goluri) şi Dinamo (30 goluri)

17 goluri a încasat formaţia ploieşteană în sezonul de toamnă. Petrolul a avut, astfel, cea de-a doua defensivă a campionatului, fiind întrecută doar de Steaua (15 goluri primite).
5 victorii a obţinut Petrolul în 9 meciuri disputate pe teren propriu, bilanţ la care se mai adaugă trei remize şi o înfrângere. Formaţia ploieşteană ocupă locul 6 în ierarhia meciurilor de pe teren propriu.

13 puncte a adus Petrolul din confruntările jucate în deplasare, după 3 victorii, 4 egaluri şi 3 înfrângeri. Cu acest bilanţ, „lupii” se situează pe poziţia a 5-a în clasamentul „deplasărilor”.

3 goluri a primit formaţia ploieşteană în meciurile susţinute pe „Ilie Oană”, fiind echipa din Liga I cu cele mai puţine goluri încasate pe teren propriu. Steaua (2 goluri) şi Oţelul Galaţi (1 gol) au fost singurele echipe care au reuşit să înscrie pe arena „lupilor”.

10 jucători au izbutit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor în prima parte a campionatului.

6 goluri au marcat Hamza Younes şi Jeremy Bokila, cei doi fiind golgheterii echipei. Celelalte goluri ale „lupilor” au fost înscrise de Gheorghe Grozav (5), Marian Cristescu (2), Damien Boudjemaa (2), Vlăduţ Morar (1), Ioan Neag (1), Ovidiu Hoban (1), Lukas Szukala (1) şi Laurenţiu Marinescu (1).

1 singur cartonaş roşu au văzut petroliştii în primele 19 etape. Acesta a fost primit de către Adrian Cristea, în jocul de la Vaslui, contând pentru etapa a II-a a campionatului.

53 de cartonaşe galbene au primit ploieştenii, până acum, în acest sezon. Lider este francezul Sony Mustivar, cu şapte avertismente încasate, în vreme ce George Galamaz a „colecţionat” 5 avertismente.

14 fotbalişti străini au evoluat, în acest sezon, pentru Petrolul, luându-l în calcul şi pe Lukas Szukala, plecat, între timp, la Steaua Bucureşti. În lot se mai află şi lituanianul Valincius Povilas, cel care n-a bifat, însă, vreun minut în această stagiune.

fcpetrolul.ro

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate