Petrolul, la prima victorie din 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrolul a bifat prima victorie din acest an cu azerii de la PFK Simurq. FOTO fcpetrolul.ro

Petrolul a bifat prima victorie din stagiul pe care îl efectuează în această perioadă în Antalya, trecând, cu scorul de 2-1, de echipa azeră PFK Simurq. Golurile “lupilor” au fost marcate de către Laurenţiu Marinescu (29) şi Marian Cristescu (73, penalti)

Trupa lui Cosmin Contra a câştigat fără mari probleme cel de-al doilea test din 2013, învingând o echipă, PFK Simurq, teoretic mai bine cotată decât FK Qabala, primul adversar din Antalya. A fost doar 2-1, un scor ce n-a reflectat întru-totul modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, Petrolul fiind echipa care a dominat şi care şi-a creat marile ocazii ale întâlnirii.

Younes (10 – şut de la 14 metri, lateral dreapta, pe lângă poartă şi 20 – şut de la 16 metri, poziţie centrală, pe lângă butul din stânga portarului) i-a dat primele emoţii lui Kramarenko, iar portarul azerilor n-a mai avut replică la şutul perfect expediat de MARINESCU (29), “căpitanul” ploieştenilor propulsând mingea, de la 20 de metri, în colţul din dreapta.

Replica lui Simurq a venit rapid, BOZIC (38) învingându-l pe Hamutovski cu un şut de la 7-8 metri, lateral stânga, la o fază pornită dintr-o aruncare lungă de la margine a azerilor. Prima repriză s-a încheiat cu o “torpilă” a lui Morar (42), balonul izbind bara din dreapta lui Kramarenko.

După reluare, francezul cu origini turce Yakub Zorlu (51) a fost aproape de golul desprinderii, atunci când, la o centrare perfectă expediată de Alcenat, a trimis, cu capul, peste transversală. Până la urmă, superioritatea din teren a “găzarilor” avea să se concretizeze în minutul 73, după o fază de atac prelungită, la care şutul lui Hoban a fost oprit cu mâna de către un fundaş al azerilor, lovitura de pedeapsă fiind transformată, fără probleme, de CRISTESCU.

“Sunt mulţumit de prestaţia echipei din această seară. În parte, am fost mulţumit şi de cum am evoluat în primul meci, cu FK Qabala, dar ştiam că astăzi se va simţi o îmbunătăţire în joc, ştiam că vom avea mai multă prospeţime, pentru că schimbat un pic profilul antrenamentelor. Victoria este meritată, după un meci pe care l-am dominat de la un capăt la celălalt”, a declarat, la final, Cosmin Contra.

Petroliştii vor susţine, sâmbătă, de la ora 17.00, ultimul test din primul stagiu, în compania echipei chineze Shandong Luneng, pregătită de celebrul tehnician sârb Radomir Antic, fostul antrenor al lui Cosmin Contra din perioada Atletico Madrid. Partida se va disputa în complexul “Susesi” din Belek.

fcpetrolul.ro

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA