Pedofil cercetat în libertate. A plătit o fată de 14 ani să-i admire penisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

V.H. (60 de ani), din comuna prahoveană Valea Doftanei, este cercetat într-un caz de corupţie sexuală, după ce a fost reclamat la Poliţie de părinţii unor adolescente. Bărbatul este acuzat că ar fi plătit două minore pentru a le determina să-i admire penisul.

Incidentul s-ar fi petrecut în comuna Poiana Câmpina, în locuinţa familiei celor două victime minore, în timp ce agresorul se afla în vizită la tatăl fetelor. V. H. ar fi profitat de un moment în care a rămas singur în casă cu fiicele gazdei, una în vârstă de 14 ani şi cea de-a doua, de 17 ani. Bărbatul le-a ademenit cu bani, pentru fiecare câte 10 lei, pentru a le determina să accepte să se uite la el în timp ce se dezbrăca. Fata cea mică ar fi acceptat oferta, spun surse apropiate de anchetă, însă sora ei mai mare şi-a anunţat părinţii în legătură cu intenţia musafirului.

Tatăl celor două copile a anunţat imediat poliţia, care a demarat cercetări în acest caz. V. H. a fost audiat în cauză, dar până în acest moment nu s-a dispus nicio măsură preventivă în ceea ce-l priveşte.

Potrivit Biroului de Presă al IJP Prahova, bărbatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Ancheta în acest caz este coordonată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Este al patrulea caz de pedofilie şi corupere sexuală a unui minor care se întâmplă în Prahova în ultimul an. În august 2017, Cristian Brotoiu, consilier local PSD din Breaza, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de act sexual cu un minor. Brotoiu este suspectat că a plătit mai mulţi băieţi minori cu care a întreţinut relaţii sexuale într-o haltă părăsită din cartierul Nistoreşti din Breaza.

Tot în august 2017, Sorin Iana din Ploieşti, a fost arestat preventiv, acuzat că şi-a abuzat sexual fiicele minore, una în vârstă de şase ani, iar fiica cea mare, de nouă ani. Un alt caz de corupere sexuală s-a petrecut în toamna anului trecut tot la Breaza.

Cătălin Gheauş (40 de ani) a fost şi el arestat preventiv de Judecătoria Câmpina, în octombrie anul trecut, după ce fiica sa adoptivă, o adolescent în vârstă de 16 ani, l-a reclamat că a violat-o în repetate rânduri.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani