Pedepsele drastice pentru corupţie în România interbelică. Câţi ani de puşcărie putea primi un funcţionar public pentru „nedreaptă luare“
0În perioada interbelică, faptele ilegale săvârşite de un funcţionar public erau aspru pedepsite. Încă de pe vremea când în vigoare era Codul Penal emis în 1936 de Carol al II-lea, un angajat al statului era obligat de lege să-şi facă datoria fără a pretinde bani sau alte foloase.
Cea mai mare pedeapsă pe care o putea primi un funcţionar pubic pentru o faptă de corupţie era de opt ani de închisoare corecţională. Pentru a fi condamnat la o aşa pedeapsă, funcţionarul ar fi trebuit să primească o sumă de bani pentru a săvârşi o faptă ilegală .
Codul lui Carol al II – lea împărţea delictele săvârşite de funcţionari în cinci secţiuni, în funcţie de faptă. Astfel, funcţionarul care îşi însuşea banii daţi în administrare în virtutea funcţiei sale, era acuzat de delapidare, iar pedeapsa maximă ajungea până la cinci ani. Mai grav era considerată încercarea de a ascunde fapta ilegală, adică distrugerea de documente sau falsificarea lor cu caracter de dovadă. Pentru o astfel de faptă închisoarea ajungea până la zece ani.
Nedreptele luări
”Nedreptele luări”, astăzi faptă incriminată de Codul Penal în vigoare drept ”Primirea de foloase necuvenite”, se pedepseau cu închisoare de până la cinci ani. Nici în acea perioadă, funcţionarii publici nu aveau voie să primească bani sau alte bunuri în schimbul exercitării datoriei sale impusă de serviciu. În acei ani, funcţionarul cu rol de control sau supraveghere a unei instituţii nu avea voie să aibă relaţii de serviciu cu societăţile verficate imediat după pensionarea lui sau după demisie, respectiv demitere.
Pentru a primi ”o însărcinare” de la una dintre întreprinderile controlate în timpul slujbei la stat, trebuia să treacă cel puţin trei ani de la ieşirea funcţionarului la pensie, de la demisia lui sau de la demiterea acestuia. În caz contrar funcţionarul pensioar putea fi acuzat că a comis delictul de folos nedrept, faptă pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani.
Cea de-a treia faptă de care putea fi acuzat un funcţionar public era neglijenţa în serviciu. Această faptă se pedepsea cu maximum trei ani de închisoare. Un angajat al statului putea fi acuzat de neglijenţă, dacă din vina lui, dispăreau bani, se distrugeau valori sau alte bunuri care i-au fost încredinţate spre a fi păzite.
Ce păţea un funcţionar public dacă nu termina la timp o lucrare
A patra faptă imputabilă unui funcţionar pubic în perioada lui Carol al II lea era refuzul de serviciu datorit, legalmente. Această faptă se pedepsea cu maximum un an de închisoare dacă funcţionarul nu termina la timp o lucrare sau dacă refuza să îndeplinească o sarcină de serviciu.
Doi ani de închisoare putea primi funcţionarul care se făcea vinovat de abuzul de putere. Acestă faptă avea în vedere folosirea violenţei nejustificate a unui funcţionar public. De exemplu, folosirea unei arme dacă acest lucru nu era absolut justificat sau dacă depăşea limitele competenţei sale pentru a procura cuiva vreun folos. Dacă funcţionarul public adresa injurii unei persoane în timpul serviciului sau devenea violent putea fi acuzat şi atunci purtare abuzivă, pedeapsa fiind de închisoare de la una la trei luni.
Mituirea, incriminată de pe vremea lui Carol al II-lea
Codul lui Carol al II-lea incrimina de asemenea darea şi luarea de mită. Persoana care oferea bani unui funcţionar public pentru a-l determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act care ţinea de serviciul său putea fi acuzat de mituire, faptă care se pedepsea cu închisoare de până la trei ani de închisoare.
În schimb, cel care primea banii cu titlu de mită (funcţionarul public, politicianul, denumit atunci persoana care deţine un mandat electiv, funcţionarul care trebuia să încaseze impozitele, juratul etc) era pedepsit cu închisoare de până la opt ani. De asemenea, Codul Penal Carol al II-lea avea în vizor şi persoanele care cereau bani în schimbul unei promisiuni că pot interveni pe lângă un funcţionar public pentru a rezolva o anumită problemă. Şi atunci această faptă era denumită trafic de influenţă şi se pedepsea cu închisoare corecţională de la unu la trei ani.