Patru persoane, rănite într-un incendiu puternic urmat de explozie la o casă de vacanţă din Comarnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma unui incendiu puternic care a izbucnit la o casă de vacanţă din oraşul Comarnic şi care a fost urmat de o explozie, flăcările extinzându-se la alte două imobile din apropiere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul a izbucnit la o casă de vacanţă din Comarnic şi a fost urmat de o explozie, iar flăcările s-au extins rapid la alte două imobile.

În urma incendiului au fost rănite patru persoane - trei femei şi un bărbat cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Una dintre femei, care are arsuri de gradul al doilea pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Celelalte trei victime, care nu sunt rănite grav, au fost preluate de ambulanţe SMURD şi duse la spitalul din Sinaia.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin cu cinci autospeciale pentru stingerea focului, care se manifestă pe o suprafaţă mare la toate cele trei case. La locul incendiului se află, de asemenea, trei ambulanţe SMURD.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani