Paştele şi 1 Mai vor umple staţiunile montane. Preţurile pachetelor turistice de pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că în acest an vor avea două sărbători comasate, Paştele şi 1 Mai, turiştii şi-au făcut din timp rezervări în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. Preţurile pachetelor sunt extrem de variate, iar cele mai scumpe includ servicii dedicate sărbătorii pascale

Chiar dacă până la Paşte şi 1 Mai mai sunt aproape două luni, turiştii prevăzători şi-au rezervat pachetele dorite de săptămâni bune. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Prahova, toate pachetele prezentate de hotelierii de pe Valea Prahovei la Târgul de Turism de la Bucureşti, din februarie, au fost vândute, accentul fiind pus în acest an pe programele pentru adulţi şi copii.

Administratorii de vile, hoteluri şi staţiuni montane merg în acest an pe o „reţetă“ care combină mesele tradiţionale din ziua de Paşte, cu pască sau cozonac, ouă roşii şi preparate din carne de miel, cu brunch-uri, o combinaţie între mic dejun şi prânz, asigurarea transportului către şi de la slujba de Înviere, dar şi programe pentru copii, cu magicieni şi daruri de la Iepuraş.

Pachete mai scumpe la hoteluri

Serviciile speciale au preţuri pe măsură, astfel că un pachet de Paşte şi 1 Mai la un hotel de trei stele din Sinaia costă 699 de lei şi include două nopţi de cazare cu mic dejun inclus, acces la serviciile SPA ale hotelului, primirea tradiţională cu ouă roşii, vin şi cozonac în noaptea Învierii, cină de Paşte în ziua de 1 Mai, cu meniu tradiţional, program artistic şi unul de divertisment pentru copii.

În staţiunea alăturată, la Buşteni, un pachet la un hotel de trei stele situat chiar lângă Mănăstirea Caraiman costă fie 425 lei, fie 500 de lei de persoană, în funcţie de numărul nopţilor de cazare, trei sau patru.
La o vilă de patru stele din Azuga, un pachet de 3 nopţi pentru două persoane costă 998 de lei şi include în serviciile speciale accesul la saună, jacuzii, mic dejun după tipic austriac, dar şi o masă festivă tradiţională românească în ziua de Paşte.

Printre cele mai scumpe oferte de la munte sunt cele din Poiana Braşov, unde preţul pachetelor pleacă de la 149 de euro camera dublă, pe noapte. Printre servicii se numără accesul gratuit la piscină, un picnic în data de 2 mai, late check-out, după ora 17.00 şi două terapii SPA.

Cazare ieftină la vile închiriate integral

La polul opus, cele mai ieftine oferte sunt pentru turiştii care aleg să-şi petreacă cele două sărbători comasate în vile închiriate integral. Preţurile pleacă de la 25 de lei pe noapte de persoană, la vile de două margarete şi pot ajunge până la 140 de lei, la o vilă de cinci margarete. Pachetele nu includ mese, dar administratorii pun la dispoziţie bucătării complet echipate şi grătar în curte.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sinaia, chiar dacă luna mai este, în mod normal, una bună pentru sporturile de iarnă pe pârtiile de mare altitudine de la 2000 de metri, anul acesta, de Paşte, din cauza temperaturilor foarte ridicate, va mai fi zăpadă cel mult pentru o bătaie cu bulgări.

Vă mai recomandăm

Tarife cuprinse între 800 şi 1.400 de lei pentru turiştii ce doresc să-şi petreacă Paştele în Bucovina

Prognoza meteo pe 3 luni: cum va fi primăvara. Unde va ploua cel mai mult şi cât de cald va fi, ce se anunţă de Paşte

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi