Părăsit de soţie, un prahovean s-a răzbunat abandonându-şi copiii în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din oraşul Urlaţi şi-a lăsat în stradă cei doi copii minori, după ce mama acestora a părăsit domiciliul. Prahoveanul a încercat să „paseze“ copiii soacrei, iar când a fost refuzat a decis să-i lase, pur şi simplu, pe marginea drumului

Duminică noapte, în jurul orei 22.00, un bărbat din oraşul Urlaţi s-a prezentat la sediul Primariei Iordăcheanu însoţit de doi copii minori şi a cerut să fie însoţit la domiciliul soacrei sale pentru a-i lasa în grijă minorii. El şi-a justificat gestul prin faptul că soţia lui, mama copiilor, a plecat de la domiciliul comun şi nu a mai revenit.

Poliţiştii l-au însoţit pe bărbat la casa soacrei sale, însă aceasta a refuzat să întreţină cei doi minori, argumentând că aceştia ar trebui să rămână în grija părinţilor. Nemulţumit, bărbatul i-a abandonat pe marginea D.J. 102 C şi a plecat.

Poliţiştii au sesizat Direcţia Pentru Protecţia Copilului Prahova, cei doi copii în vârstă de doi, respectiv patru ani, fiindu-le încredinţaţi reprezentanţilor acestei instituţii.

Cercetările sunt continuate în vederea clarificării situaţiei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşitii infracţiunii de abandon de familie, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi