Originea interlopă a expresiei „a călca pe bec“. Care este legătura dintre iluminatul stradal şi caraliii de altădată
0Expresia „a călca pe bec“ îşi are originile în lumea interlopă franceză a secolului al XIX-lea. Când face referire la femeile nemăritate, expresia capătă o particularitate anume.
„A călca pe bec“ desemnează, de obicei, o greşeală şi existenţa unei situaţii delicate, dar şi o situaţie fără ieşire, o opoziţie puternică, o problemă insurmontabilă, un obstacol neprevăzut.
Potrivit lingviştilor, expresia şi-ar avea originile în Franţa secolului al XIX-lea, când iluminatul stradal se făcea prin intermediul lămpilor cu gaz, iar „becurile“ erau arzătoarele din lămpi, adică „bec du gaz“.
O bună bucată de vreme, neobişnuiţi cu noua invenţie, oamenii se loveau de stâlpi, se împiedicau, iar mulţi dintre ei şi cădeau, de unde situaţia de „a călca pe bec“.
O altă explicaţie este aceea că, în lumina difuză, lămpile stradale semănau cu silueta jandarmilor care aveau grijă noaptea de liniştea oraşului, de unde şi porecla acestora de „felinare“ sau „bec du gaz“, în lumea interlopă a Parisului.
În limbajul de argou, atunci când dădeau pe neaşteptate peste un jandarm sau erau prinşi în flagrant de un caraliu, răufăcătorii „picau peste felinar“ sau „cădeau pe bec“, în original „tomber sur un bec de gaz“.
George Volceanov, în „Dicţionar de argou al limbii române“, arată şi faptul că expresia are o particularitate anume în cazul femeilor nemăritate şi se foloseşte atunci când acestea rămân însărcinate.
„A călca pe bec“ are şi în acest caz o conotaţie negativă, starea de graviditate la o femeie nemăritată fiind considerată „o problemă” generată de faptul că „s-a lăsat“ prea uşor.
Vă mai recomandăm