Opt bebeluşi născuţi morţi la Maternitatea din Ploieşti, înhumaţi abia după 10 ani. Explicaţia cinică a primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi bebeluşi care au murit la naştere în perioada 2007-2014 au fost ţinuţi aproape zece ani la morga Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti. Copiii nu au putut fi înmormântaţi din cauza birocraţiei şi a indolenţei părinţilor.

Este vorba de opt bebeluşi care s-au născut cu afecţiuni incompatibile cu viaţa şi care au fost abandonaţi de părinţi în spital. Pentru că părinţii nu i-au declarat la naştere, autorităţile au avut nevoie de o decizie a instanţei pentru a începe procedurile de înhumare.

Nu este clar deocamdată de ce aceste proceduri au durat atât de mult. Abia miercuri, 24 aprilie, bebeluşii au fost înmormântaţi creştineşte.

”Din ce am aflat, este vorba despre deces la naştere, n-au fost niciunii revendicaţi, sunt la maternitate, iar aceasta nu ţine de Primăria Municipiului Ploieşti, ci de Consiliul Judeţean. Înţeleg că au fost acolo (cadavrele bebeluşilor n.r.) din 2007, 2009. Noi o să le punem locuri de veci la dispoziţie, deci nu este asta problema”, a declarat pentru ”Adevărul” Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Conform ziarulincomod.ro, la 12 ani de la primul deces înregistrat, trupurile neînsufleţite ale micuţilor au putut fi înmormântate miercuri, la Cimitirul Mihai Bravu din Ploieşti, după ce au fost obţinute actele de naştere ale acestora şi adeverinţele de înhumare.

George Botez, avocatul care a reprezentat Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti în rezolvarea cazului celor opt bebeluşi, a explicat pentru ”Adevărul” care au fost motivele pentru care procedura de înhumare a durat aproape zece ani.

Potrivit avocatului, copiii au fost abandonaţi în spital, iar părinţii, singurii îndreptăţiţi să facă acest lucru, nu s-au îngrijit să înregistreze decesul şi să obţină actele necesare înmormântării.

”În momentul în care se nasc morţi, ei nu sunt supuşi formalităţilor de înregistrare la fel ca în cazul unui copil care se naşte viu. Atunci ar trebui să fie o procedură specială pe care ar trebui să o urmeze părinţii. Doar că în cazul acestor copii, părinţii i-au abandonat şi nu i-au mai interesat. Formalităţile presupun în primul rând să apelezi la părinţi ca să îşi îndeplinească obligaţiile. Toate eforturile poliţiei de a-i convinge să vină să-şi îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de micuţi au eşuat. După aproximativ cinci ani toată lumea s-a declarat învinsă şi au purces la calea judecătorească, obligând Serviciul Local de Evidenţa Populaţiei să elibereze documentele necesare pentru ca aceşti micuţi să fie înmormântaţi. Problema a fost că aceste procese se fac şi în contradictoriu cu părinţii. Adică aceiaşi părinţi a trebuit să fie citaţi, deşi au avut domiciliul necunoscut. Instanţa a făcut adrese la Poliţie şi an au fost căutaţi să găsească domiciliile. Abia la finalul anului 2018 s-a soluţionat cauza, după care a trebuit să comunice hotărârile şi să rămână definitive. La final, astăzi s-a reuşit să se întocmească toate documentaţiile necesare înmormântării”, a explicat avocatul George Botez.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie