Omătul strâns din Ploieşti, aruncat la voia întâmplării de angajaţii de la deszăpezire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpada aruncată lângă curţile oamenilor a fost îndepărtată abia după ce au sunat la 112

Mai multe familii şi administratorii unor firme din zona Barierei Bucov din Ploieşti sunt revoltaţi că s-au trezit peste noapte cu munți de zăpadă, adunată din oraș, în fața curților și sediilor lor.

Scandalul a început la sfârșitul săptămânii trecute, când locatarii de pe strada Gheorghe Doja, de sub podul rutier din Bariera Bucov, au fost treziți de zgomotul unor utilaje grele. Mare le-a fost mirare când s-au uitat pe fereastră și i-au surprins pe câțiva drumari care descărcau de zor zăpadă adunată de pe arterele din Ploiești. Munții de omăt au fost descărcați chiar în fața curților și sediilor din zonă, blocând temporar accesul.
Oamenii au ieșit, încercând să-i convingă pe cei care descărcau zăpadă că este ilegal și imoral ceea ce fac. „Era cam aproape de miezul nopții când am auzit zgomotele și i-am văzut pe muncitori când descărcau zăpada. Reușiseră să aducă niște remorci bune de omăt adunat de pe străzile din oraș. I-am întrebat ce fac, de unde sunt, de ce depun sub pod ceea ce au adunat de pe străzi și ne-au răspuns că ei fac ceea ce li s-a cerut. Am notat numărul mașinii - PH 06 DJU, am sunat la 112, a venit un echipaj de Poliție, i-a oprit, i-a identificat. Am sunat și la Poliția Locală, care urmează să ia măsuri în acest sens", ne-a declarat Marian Cioancă, unul dintre locatarii din imobilul aflat sub podul din Bariera Bucov.

Ca să le închidă gura...

La numai câteva ore de la scandalul iscat în zona amintită, și-a făcut apariția și un utilaj de la deszăpezire care împins zăpada din fața curților, degajând calea de acces pentru riverani. Oamenii, însă, nu s-au mulțumit doar cu atât, ținând cont de zona în care se află, de faptul că nu au canalizare, iar cum afară temperaturile au crescut, topirea zăpezii de acolo i-ar fi inundat cu siguranță.
Au sunat la Regia Autonomă de Salubritate Ploiești, la Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU), dar și la Rosal, pentru a veni cineva să le ridice omătul din vecintatea locuințelor lor. Abia după ce ne-a fost sesizată și nouă problema au fost luate primele măsuri în acest sens. Însă nimeni nu și-a recunoscut vina în ceea ce privește depozitarea ilegală sub pod.
Întâi negarea, ulterior verificarea
Inițial, Dan Ioniță, directorul SGU Ploiești,  de unde locatarii aflaseră că ar fi echipajul pe care l-au surprins când descărcau zăpadă, a infirmat că ar avea cunoștință de o astfel de acțiune, dar n-a ezitat să dea vina pe firmele din apropiere pentru maldărele de omăt adunat sub pod.  Culmea este că, deși nu știa câtă zăpadă este, cine a depozitat-o și când, directorul SGU a susținut că va trimite câțiva muncitori să o ridice, știind însă că aceștia vor avea nevoie de 2-3 zile pentru a termina treaba. De unde a proximat durata încărcării zăpezii atât timp cât a menționat că nu are idee de cantitatea de zăpadă de sub pod?!
Ulterior s-a convins de faptul că unul dintre utilajele care au fost surprinse aparține SGU, iar în acest sens vor fi luate măsuri, după cum ne-a declarat. „Se pare că o mașină ar fi din parcul auto al Serviciului, nu știu pe de rost numerele de înmatriculare. Dar angajații care au greșit vor intra în comisia de disciplină și, în funcție de dovezile care se vor aduce pentru încălcarea regulilor, vor fi sancționați", ne-a precizat Dan Ioniță.
Și Poliția Locală Ploiești, sesizată de către riveranii de pe Gheorghe Doja, a precizat că va verifica plângerea și, în funcțue de cele constate, vor fi luate măsurile ce se impun.

Inconștiență sau nesimțire?!

Deși o parte din zăpadă a fost ridicată, scandalul nu s-a terminat, deoarece oamenii solicită să fie strâns tot omătul și transportat, așa cum prevede legea, la stația de epurare.
Și pe albia pârâului Dâmbu sunt maldăre de zăpadă aruncată aiurea de către utilajele care s-au ocupat de deszăpezire, dar și zona „Tânărul Muncitor" din cartierul Bariera București, zone, care problematice în caz de inundații.

Citiţi şi despre alte cazuri similare cu care s-au confruntat ploieştenii

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor