Offroad şi adrenalină pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să trăiască o aventură la intensitate maximă, pot alege plimbările offroad cu maşini şi ATV-uri, organizate pe Valea Prahovei. Mai multe firme specializate oferă, contra cost, senzaţii tari în creierii munţilor.

Pentru că în Prahova nu există un circuit de offroad şi nici măcar un club care să organizeze trasee de acest fel, administratorii unor pensiuni şi firme de pe Valea Prahovei au găsit soluţia. „Închiriem jeepuri şi ATV-uri pentru turiştii care vor să facă curse offroad. Traseele pot fi alese în funcţie de preferinţele clienţilor, dar în colaborare cu ghidul nostru, care însoţeşte echipajul", explică Milena Ungureanu, administratorul Hard Travel din Sinaia.

Închirierea unui ATV costă 90 de lei pe oră, însă, pentru o zi întreagă, un turist va plăti 450 de lei. De obicei, o cursă de o zi urmează traseul Sinaia- Babele-Munţii Baiului, iar o cursă de o oră se face între Sinaia şi Cota 1.400. Clienţii pot alege, pentru plimbări offroad şi un jeep Mitsubishi, cu şase locuri, care costă între 80 şi 100 de lei, în funcţie de distanţa dorită. Ghidul grupului este şi şofer.

Citiţi AICI şi despre frumuseţea peşterilor din Prahova

Închirieri de maşini

Reprezentanţii Complexului „Cochet" din Buşteni oferă clienţilor lor posibilitatea de a conduce pe traseele offroad de pe Valea Prahovei unul din cele zece jeepuri Suzuki Vitara. „Avem o călăuză în grup şi mai multe staţii de emisie-recepţie. O cursă începe la ora 10.00 şi se încheie la ora 18.00, cu mai multe opriri. Plecăm la drum în grupuri de cel puţin patru maşini", explică Cosmin Popa, administratorul pensiunii. Preţul unei excursii de o zi este de 100 de euro pe maşină. Autoturismele nu sunt echipate special, iar traseul pe care l-aţi putea urma porneşte de la Lacul Bolboci, trece pe la Peştera Ialomicioarei, ajunge la Cheile Tătarului şi înapoi la pensiune.

Adrenalină şi pe două roţi

Dacă nu aveţi curaj să faceţi curse offroad cu vehicule motorizate, puteţi alege o plimbare prin mijlocul pădurii cu... bicicletele. „Am renunţat la ATV-urile din oferta noastră, pentru că erau destul de periculoase şi le-am înlocuit cu biciclete. Turiştii pot face mountainbike pe Valea Azugii, fiind ghidaţi de un însoţitor şi urmând un traseu anume. Excursiile pot fi făcute de turiştii mai experimentaţi şi pe cont propriu, ghidajul făcându-se după marcajele forestiere. Plimbările cu biciclete nu costă nimic, preţul închirierii acestora fiind inclus în costul cazării", spune Mădălina Radu, patronul Pensiunii „Miraj" din Azuga.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort