Număr record de schiori pe pârtiile din Sinaia în iarna pandemiei:  „Facem şi Paştele pe schiuri!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtie Sinaia FOTO Nae Cojanu

Pârtiile închise din celebrele staţiuni montane din Austria, Italia şi Franaţa a adus un număr record de schiori la Sinaia, cu aproape 70.000 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 Vestea bună este că domeniul schiabil de mare altitudine din Sinaia are zăpadă suficientă încât să permită pasionaţilor de sporturi de iarnă să facă Paştele pe schiuri.

Potrivit Primăriei Sinaia, începând cu 18 decembrie 2021 şi până în prezent nu mai puţin de 175.990 de schiori au urcat pe pârtii, cu 60.595 mai mulţi faţă de sezonul 2019-2020, în condiţiile în care în urmă cu doi ani în Europa nu erau restricţii de circulaţie.  Anul trecut sezonul de schi s-a închis în data de 16 martie.

Pentru aceeasi perioada a sezonului  2018-2019, la Sinaia au fost înregistraţi 147.106 schiori.

Dacă vremea rămâne în continuare rece, există toate şansele să se poată schia în acest an inclusiv în luna mai, pentru că stratul de zăpadă depăşeşte la această dată un metru.

Rămâne de văzut dacă autorităţile centrale vor permite în continuare ca instaţaţiile de transport pe cablu să funcţioneze, având în vedere că Sinaia se află în scenariul roşu, cu un indice de infectare, în data de 2 aprilie 2021, de 3,9 la mia de locuitori. Dacă va depăşi indicele de 4 la mia de locuitori, restricţiile vor fi mai dure.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie