Număr dublu de copii înscrişi de părinţi la şcolile bune din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătaia a fost şi anul acesta pe şcolile de renume din judeţ

Două dintre cele mai bune şcoli din Ploieşti au primit un număr dublu de cereri de la părinţii cu domiciliul în zonă faţă de cât estimaseră iniţial, pe baza recensămintelor din teren, potrivit inspectoratului şcolar Prahova.

Inspectorul Şcolar General al judeţului Prahova, Victor Toma, a explicat pentru adevărul.ro că, la şcoala "Sfânta Vineri", unde, în urma recensământului,  au fost număraţi 75 de copii care locuiesc în circumscripţie, au apărut la încrieri un numar dublu de cereri depuse de părinţii care au venit cu acte de domiciliu în zonă.

"Din 167 de cereri câte au fost depuse acolo, 141 sunt pentru copiii din circumscripţie, ori noi nu am depistat acest număr, iniţial. De asemenea, un caz asemănător este la şcoala <<Sfântul Vasile>>, unde numărasem 80 de copii în circumscripţie la recensământ, iar la înscrieri ne-am trezit cu 159 care locuiesc în zonă, dintr-un număr total de 165 de cereri de înscriere", atrage atenţia inspectorul Toma.

Mai multe clase pregătitoare

Inspectoratul încearcă să rezolve problema suplimentând numărul de locuri în clase, depăşind chiar 30 de copii într-o clasă, cât şi numărul de clase. 

"Vor ajunge să stea şi câte 34 de copii în clasă în situaţia asta. Părinţii, când văd că au ajuns să-şi înghesuie copiii în clasele de la cele mai bune şcoli, îi mută înapoi la circumscripţia reală, se pare. Până nu dau cu capul de pragul de sus, nu văd. Dacă asta au vrut, clase de 34 de elevi, asta vor avea", a mai spus inspectorul. 

Toma mai atrage atenţia că şi la clasa I s-ar putea să fie nevoie de suplimentări.

În total, peste 6.300 de copii vor intra anul acesta în clasa pregătitoare în judeţul Prahova, sute de părinţi căutând să-şi înscrie copiii la cele mai prestigioase şcoli din municipiul Ploieşti, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în alte oraşe mai din ţară, precum Iaşi sau Constanţa, dar şi în Capitală.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute