Nod rutier de 5 milioane de euro, pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, la Gherghiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nodul rutier, cu patru bretele şi două sensuri giratorii  va face legătura între autostradă şi DJ 100B, care supratraversează A 3, la Gherghiţa. FOTO Adevărul Ploieşti

Un nod rutier care va fi construit în zona comunei prahovene Gherghiţa va da posibilitatea şoferilor să intre sau să iasă de pe Autostrada A 3, Bucureşti – Ploieşti. Lucrările vor fi realizate din bugetul judeţului Prahova şi vor costa aproape 5 milioane de euro

Autostrada Bucureşti – Ploieşti este aproape inutilă pentru şoferii din Prahova, dar şi pentru mulţi conducători auto care tranzitează A 3 şi care, în lipsa unor intrări şi ieşiri de pe autostradă, preferă să folosească, în continuare, DN 1. Situaţia s-ar putea schimba în 2014, prin realizarea unui nod rutier pe A 3, în dreptul localităţii prahovene Gherghiţa.

Consilierii judeţeni din Prahova au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de amenajare a unui nod rutier în zona intersecţiei A3 cu DJ 100B. Acest drum judeţean pleacă din DN 1, la Potigrafu şi trece prin Balta Doamnei, Lacul Turcului, Gherghiţa, ajungând până în sudul judeţului Prahova, la Drăgăneşti, Bărăitaru, Fulga (DJ 100C).

În locul în care DJ 100B intersectează Autostrada Bucureşti – Ploieşti şi unde va fi realizat nodul rutier există un pasaj de supratraversare al A3, însă acesta nu are nici un punct de acces în autostradă. În aceeaşi zonă există şi o ieşire de urgenţă în A3, unde locuitorii din Gherghiţa au rupt gardurile pentru a putea intra sau ieşi de pe autostradă.

Exista un risc imens de accidente, astfel că au fost instalaţi parapeţi de beton pentru a nu le mai permite localnicilor să intre în autostradă. Dar nici aşa nu este normal, pentru că este o ieşire/intrare de urgenţă, pentru pompieri şi ambulanţe“, ne-a spus Constantin Ciolacu, primarul comunei Gherghiţa.

Patru bretele de acces şi două sensuri giratorii

Potrivit indicatorilor tehnici ai proiectului de nod rutier, pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Prahova, construcţia va lega A3 de pasajul existent de pe DJ100 B prin patru bretele de acces, cu o lungime de 2,3 kilometri şi două sensuri giratorii. În zonă vor fi benzi de accelerare/decelerare pentru accesul în autostradă şi peste 170 de stâlpi de iluminat. Carosabilul bretelelor va avea o lăţime de 4 metri.

Realizarea nodului rutier va dura 12 luni, cu bani din bugetul judeţului Prahova. Investiţia va costa 21.920.591 de lei, adică aproximativ 5 milioane de euro. Peste 18,6 milioane de lei reprezintă doar construcţiile de montaj, restul fiind alocat pentru amenajarea terenului, avize, taxe şi proiectare.

Proiectul nodului rutier de la Gherghiţa. FOTO Adevărul Ploieşti

Pentru construcţia pasajului este nevoie şi de exproprierea a aproximativ 14 hectare de teren pentru cauză de utilitate publică, operaţiune care a fost deja demarată. Potrivit preşedintelui CJ Prahova, printre expropriaţi figurează şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, un angajat al Prefecturii Prahova, dar şi mai mulţi localnici din Gherghiţa.

Nodul rutier de la Gherghiţa va fi al doilea de pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, după cel de la Snagov şi va asigura legătura rapidă între Bucureşti, Ploieşti şi sudul judeţului Prahova, inclusiv către Urziceni şi Slobozia. Lucrările pentru nodul rutier vor începe la finalizarea exproprierilor.

Pe aceeaşi temă

FOTO Localnicii din Gherghiţa au rupt gardurile Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti pentru a avea acces pe A3. În zonă va fi construit un nod rutier

Costel Căşuneanu şi un angajat al Prefecturii Prahova, printre expropriaţii pentru construirea unui nod al A3, Bucureşti – Ploieşti
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată