Motivul pentru care medicii ocolesc cel mai mare spital din Prahova. Pe zece posturi la cardiologie s-a înscris un singur candidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de locuri de medici au fost scoase la concurs de către Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în contextul unei acute crize de specialişti, însă prea puţini candidaţi s-au înscris la concurs.

Pentru zece locuri de cardiologi şi-a anunţat participarea doar un singur medic, în timp ce la radiologie singurul candidat care şi-a depus dosarul în timpul campaniei de recrutare, s-a retras înainte de examen.

Explicaţia pentru care medicii evită Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este apropierea de Bucureşti. Specialiştii sunt tentaţi să lucreze în mari centre universitare, în loc să vină într-un spital de provincie, în ciuda beneficiilor pe care le-ar primi dacă ar lucra aici. Nici măcar locuinţa de serviciu gratuită asigurată de spital nu mai este tentantă, medicii alegând să lucreze în sistemul privat, în Bucureşti pe salarii pe care o unitate medicală de stat nu le-ar putea oferi.

„Au migrat aproape toţi către spitale mai uşoare sau către privat. Rămânem cu problemă mare pe secţia de radiologie, unde iniţial s-a înscris un candidat, dar s-a retras, şi pe secţia de cardiologie unde avem un singur medic înscris, deşi au fost scoase la concurs zece posturi”, a declarat dr. Andrei Ilinca, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Secţiile care suferă cel mai mult din cauza crizei de medici sunt: cardiologie, urgenţe, imagistică şi terapie intensivă, unde problema este mult mai veche.

„Pe lângă salariu sunt şi anumite beneficii oferite de spital, locuinţe de serviciu, de exemplu, dar se pare că nu este nimeni interesat”, a adugat dr. Andrei Ilinca.

În aceste condiţii, conducerea celui mai mare spital din Prahova este nevoită să cheme de acasă medicii care sunt liberi atunci când un pacient vine cu un diagnostic mai serios sau să apeleze la telemedicină.

”Nu am putut asigura gărzi pentru fiecare zi pe cardiologie, au fost câteva zile rămase descoperite. Apelăm la medici care, chiar dacă nu sunt de gardă, sunt nevoiţi să rămână în spital până seara. Când apare o problemă deosebită, un caz deosebit, chemăm de acasă medicul, chiar dacă a fost de gardă cu o zi înainte sau i se cere sprijinul, anumite cazuri sunt transferate către Bucureşti. Pe radiologie am suplinit cu servicii de la o firmă care ne ajută să facem pe timpul zilei tomografii, prin telemedicină. Situaţia e foarte complicată cu medicii”, a concluzionat directorul medical al Spitalului Judeţean din Ploieşti.

Vă recomandăm şi:

Culisele angajărilor pe şpagă la Spitalul Judeţean Ploieşti. Instalatorul şi infirmierul încasau grosul banilor

Aparat performat de radiologie la cel mai mare spital din sud-estul ţării. A fost introdus în clădire cu o macara

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată